StiriEst
Greva la Protectia Copilului! Angajatii nu si-au mai primit salariile si ameninta cu proteste

Salariaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, cel mai mai mare angajator din judeţ, ameninţă cu proteste deoarece nu şi-au primit lefurile pe luna septembrie. Potrivit liderului de sindicat Gică Creţu, personalul ar fi trebuit să îşi primească salariile pe data de 15 octombrie, aceasta fiind cea mai mare întârziere salarială cu care s-au confruntat cei peste 2.500 de angajaţi ai instituţiei. Asistentii maternali fac cereri la Directie sa readuca in centre copiii luati in plasament
Liderii de sindicat ai institutiei sustin ca au
făcut toate demersurile legale si ca s-au adresat instituţiilor abilitate de la care au primit asigurări că situaţia se va rezolva, dar salariile nu au fost platite. Angajatii se plang ca au la randul lor rate la banci si restante la utilitati. Sunt familii în care ambii soţi lucrează la DASPC Vaslui. Liderul de sindicat Gica Cretu a declarat ca se ia în calcul varianta unui protest organizat, dar până atunci există posibilitatea ca oamenii să iasă în stradă spontan pentru că lucrurile nu mai pot fi ţinute sub control. Lunar, cheltuielile salariale ale Directiei de Asistenta Sociala se ridică la aproximativ şapte milioane de lei. Autorităţile judeţene au cerut sprijinul Guvernului pentru acordarea fondurilor necesare plăţii salariilor şi a principalelor cheltuieli legate de funcţionare, iar autorităţile centrale vor decide dacă se va acorda un sprijin din fondul de rezervă al Guvernului sau dacă situaţia se va remedia la următoarea echilibrare bugetară.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră