StiriEst
Inarmat cu un cuţit a intrat în spitalul Huşi şi a ameninţat că va omorî mai multe persoane. Judecatorii l-au lasat liber
Un tânăr de 20 de ani a provocat un scandal fără precedent în Spitalul Municipal ”Dimitrie Castroianu” Huşi şi într-un local din oraş, dar nu va merge la puscarie. Asta datorita magistratilor vasluieni care au decis sa il lase liber. Agresorul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi o infracţiune de port fără drept de obiecte periculoase. Judecatorilor le-a fost mila de Cosmin Daniel Roman si l-au lasat liber chir daca el le-a dat cu flit si pe tot parcursul procesului nici măcar nu s-a prezentat în faţa judecătorilor. El a fost condamnat la plata unei amenzi în cuantum de 3.120 lei, reprezentând echivalentul a 260 zile-amendă, cuantumul corespunzător unei zile-amendă fiind de 12 lei. Sentinţa a ramas definitivă, nefiind contestată nici de inculpat nici de procurori. Tânărul de 20 de ani, care a semănat teroare la spitalul din Huşi, a fost cercetat în stare de libertate, de altfel două dintre scandaluri au fost provocate după incidentul de la unitatea medicală.
”S-a reţinut în esenţă prin actul de sesizare a instanţei că, în noaptea de 16.12.2015, în jurul orelor 23,40, inculpatul a pătruns în incinta Spitalului Municipal Huşi, având asupra sa un cuţit. Văzându-l, agenţii de pază B.J. şi R.I. i-au solicitat să părăsească unitatea medicală, însă acesta a refuzat, intrând în clădire. Imediat au fost sesizate organele de poliţie, însă până la sosirea lor, inculpatul a ajuns în holul unde funcţionează registratura. Aici, a început să ţipe şi să folosească cuvinte vulgare, ameninţând că se va sinucide. La sosirea organelor de poliţie, inculpatul se manifesta violent şi ţinea cuţitul la gât ameninţând că va omorî alte persoane şi că se va sinucide. Aproximativ 20 de minute, organele de poliţie au încercat să-l liniştească, fiind nevoiţi să-l încătuşeze şi să-l conducă la sediul Poliţiei mun.Huşi. În tot acest interval de timp, prin comportamentul său, inculpatul a creat o stare de temere persoanelor aflate în incinta spitalului şi a perturbat activitatea, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică”, se menţionează în hotărârea pronunţată de Judecătoria Huşi. Cum a fost lasat in libertate, tanarul a continuat să provoace alte scandaluri în oraş.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaMilitar resuscitat de două ori, lăsat să moară la spitalul din Huşi! “Nu e nici mama, nici tata, nu am ce sa-i fac!”
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaScandal sângeros în Bârlad. Bătaie între zeci de tineri, un bărbat înjunghiat și transportat de urgență la spital
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaFrica din interiorul ISU Vaslui: subaltern filmat la stația GPL, șefii tac, iar angajații se tem de răzbunare
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaISU Vaslui închide ochii la bombele cu ceas, dar vânează restaurante. Subaltern filmat la stația GPL, Oloeriu doarme in papucii statului
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPrimarul din Pădureni, disperat: după cioata de nuc, urmează hârtia igienică de un miliard?
-
Știri Vasluicu 5 zile in urmaȘoferiță din Bârlad, reținută după ce a fost prinsă băută la volan pe DN 24
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaNoaptea accidentelor pe șoselele din Vaslui. 9 mașini făcute zob, patru oameni au ajuns la spital
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaTragedie la Focșeasca: doi frați ieșiți la joacă au murit înecați sub gheață. Tatăl, disperat, nu are bani să-și îngroape copiii

