StiriEst
S-a stricat CT-ul Spitalului de Urgenta! Ce se intampla cu bolnavii

Probleme la Spitalul Judeţean de Urgenţă, acolo unde activitatea instituţiei a fost dată peste cap după ce în cursul dimineţii a survenit o defecţiune la Computerul Tomograf. Zeci de pacienţi care au necesitat investigaţii în Secţia de Radiologie au fost trimişi la Recumed, firmă cu are spitalul are contract.
Conducerea celei mai mari unităţi medicale din judeţ nu a putut preciza când va fi remediată problema la CT-ul din spital, dar susţine că s-a luat legătura cu firma care asigură mentenanţa, astfel încât aparatul medical să fie repus în funcţiune cât mai repede.
„Într-adevăr, în cursul dimineţii a fost înregistrată o defecţiune la Computerul Tomograf, lucru care a făcut imposibilă investigarea imagistică în spital. Urgenţele sunt trimise la clinica privată cu care noi avem contract. Sperăm ca defecţiunea să fie remediată cât mai rapid, iar activitatea Secţiei Radiologie să intre în normal”, a declarat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.
În medie, în spitalul vasluian se fac aproximativ 20 de investigaţii CT pe zi.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră