StiriEst
Episcopul Ignatie: “Susţin familia aşa cum Dumnezeu a lăsat-o”

O caravană a Coaliţiei pentru Familie a fost prezentă marţi, la Vaslui, unde au fost organizate întâlniri cu cetăţenii, în vederea susţinerii familiei tradiţionale.
Reprezentanţii asociaţiei au mers în câteva zone intens circulate din municipiul reşedinţă, au împărţit pliante şi au stat de vorbă cu oamenii.
‘Susţinem demersul Coaliţiei pentru Familie şi ne bucurăm că prin astfel de evenimente sunt promovate valorile creştine. Celor de la Coaliţia pentru Familie li s-au alăturat tineri voluntari din Vaslui, membri ai Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi, care au împărţit pliante şi au vorbit cu cetăţenii. Vasluienii s-au dovedit a fi foarte receptivi şi au primit cu drag informaţiile. Atât la slujbele pe care le oficiem, cât şi la întâlnirile pe care le avem cu cetăţenii, ţinem să amintim mereu importanţa susţinerii familiei tradiţionale’, a declarat protopopul de Vaslui, Adrian Chirvasă.
Şi noul episcop al Huşilor, Ignatie, numit în funcţie în luna octombrie, a afirmat încă de la instalarea în scaunul eparhial că susţinerea familiei tradiţionale va fi una dintre priorităţile sale.
‘Una dintre priorităţile mele va fi şi susţinerea familiei aşa cum Dumnezeu a lăsat-o: din mamă, tată şi copii. De ce? Dacă vrei să distrugi credinţa unui neam, a unui popor, e nevoie să destabilizezi, să desfigurezi conceptul de familie’, a susţinut episcopul de Huşi, la ceremonia de întronizare.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră