StiriEst
Un politist este in coma dupa ce a fost atacat cu sabia in timpul unor perchezitii

Un polițist din cadrul SAS Suceava este în comă indusă la spital, după ce a fos lovit cu sabia în zona capului și a brațului în cursul unei percheziţii ce a avut loc marţi dimineaţă în Rădăuţi. El ar putea fi transportat la un spital din Capitală în următoarele ore.
Potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), agentul şef adjunct de poliţie Sfichi Dan Ciprian a fost stabilizat de medicii de la spitalul din Rădăuţi.
”El a fost transportat la spitalul din Suceava unde este supus unei evaluări medicale aprofundate. Specialiştii de la Departamentul Pentru Situaţii de Urgenţă din MAI monitorizează situaţia şi dacă se va impune o intervenţie neurochirurgicală, colegul nostru o să fie transportat la un centru medical universitar. De asemenea, un elicopter SMURD este pregătit de intervenţie, pentru cazul în care va fi nevoie”, au transmis reprezentanţii MAI.
Aceştia au anunţat că agresorul a fost reţinut.
Pe pagina de Facebook a Poliției Române a apărut un mesaj de solidaritate pentru agentul rănit:
Suntem alături de colegul nostru, agent şef adjunct de poliție Sfichi Dan Ciprian, din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava, care,în această dimineață, a fost rănit foarte grav, la cap şi braț, în timpul unei misiuni.
Să ne rugăm cu toții ca Ciprian să ducă misiunea până la capăt, și să se întoarcă în rândurile noastre sănătos!
Surse judiciare au declarat ca atacatorul este Alexandru Huțuleac, cercetat într-un dosar de trafic de droguri al procurorilor DIICOT.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră