StiriEst
Un pensionar incaseaza lunar o indemnizatie mai mare decat leafa prefectului

Prefectul Eduard-Andrei Popica și subprefectul Mircea Gologan au organizat o ultimă întâlnire din acest an cu reprezentanții pensionarilor și bătrânilor din județ, în cadrul Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru problemele persoanelor vârstnice.
Principalul subiect al întâlnirii s-a referit la măsurile adoptate de Guvern în anul 2017 în domeniul pensiilor.
Directorul Casei Județene de Pensii (CJP) Vaslui, Isabel Bogdan, a precizat că în județ sunt înregistrați 101.653 de pensionari, pensia minimă fiind de 520 lei, de care beneficiază 23.689 de pensionari, iar cea mai mare este în cuantum de 19.516 lei, pensionarul fiind din categoria magistraților. Pensia medie la nivel de județ este de 898 lei.
”Printre măsurile adoptate de Guvern în domeniul pensiilor, amintim majorarea cu 1 ianuarie a valorii punctului de pensie de la 817,7 lei la 917,5 lei, iar de la 1 iulie-la 1.000 lei. Eliminarea, începând cu 1 februarie, a reținerii din pensie a contribuției sociale de sănătate. Scutirea de la plata impozitului, începând cu luna februarie a pensionarilor care au pensii mai mici de 2.000 lei. Majorarea, începând cu 1 martie, a nivelului indemnizației sociale pentru pensionari, la valoarea de 520 lei. De asemenea, cuantumul ajutorului de deces a ajuns la 3.131 lei, în cazul decesului asiguratului sau pensionarului, iar în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului, ajutorul este de 1.566 lei”, a precizat directorul CJP Vaslui.
Toţi participanții şi-au exprimat urările de bine şi de sănătate la final de an, iar prefectul Eduard-Andrei Popica a ținut să le mulțumească acestora pentru tot ce au făcut și fac pentru comunitate, oferindu-le câte o cupă de șampanie.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră