StiriEst
Un medic oncolog este anchetat dupa ce ar fi refuzat internarea unui bolnav

Medicul oncolog Cristina Parau este anchetat de comisia de disciplină din cadrul Spitalului de Urgenţă Vaslui. Acesta ete acuzată că ar fi refuzat în repetate rânduri să consulte un pacient.
„Noi am primit mai multe reclamaţii cu privire la faptul că medicul respectiv ar fi refuzat să consulte un pacient. Aparţinătorii au reclamat atât telefonic acest aspect, cât şi pe e-mail. Urmează ca acest caz să fie analizat în cadrul comisiei de disciplină şi ulterior să comunicăm dacă au fost dispuse anumite sancţiuni”, a declarat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder. Este vorba despre un bolnav în vârstă de 59 de ani din comuna vasluiană Berezeni, care a fost supus în trecut unei intervenţii chirurgicale, la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi, s-a prezentat de mai multe ori la SJU Vaslui, deoarece s-a simţit rău, iar rudele sale acuză faptul că medicul oncolog a refuzat să-l consulte. Potrivit conducerii unităţii medicale vasluiene, pacientul necesită îngrijiri paliative, iar spitalul nu oferă astfel de servicii. “Noi am analizat acest caz, iar din documentele medicale reiese ca bolnavul a fost internat anul trecut de trei ori. Ultima data cand s-a prezentat la UPU, doamna doctor era in concediu. Este un caz depasit din punct de vedere medical, el necesita ingrijiri de paliatie” a declarat directorul medical al SJU Vaslui Lelia Croitoru.
Adriana ADAM
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră