StiriEst
O nouă investitie la Spitalul Vaslui, în valoare de 3,2 milioane euro
Consiliul Județean Vaslui va construi o nouă Unitate de Primiri Urgențe la Spitalul Județean, proiect evaluat la 3,2 milioane de euro. De asemenea, în perimetrul spitalului va fi amenajat un heliport, în condițiile în care pacienții sunt preluați la ora actuală de elicopterele SMURD de pe șesul unde se organizează bâlciul anual.
Unitate de Primiri Urgențe nouă la Vaslui, în cadrul Spitalul Județean. În acest sens, Consiliului Județean Vaslui a demarat deja procedurile pentru investiția ce va fi finanțată, într-o oarecare măsură, de către Uniunea Europeană. Viitoarea clădire se va construi în curtea Spitalului Județean de Urgență Vaslui, valoarea acesteia ridicându-se la 3,2 milioane de euro.
”Una din resursele disponibile pentru finanțarea priorităților identificate prin Strategia Națională de Sănătate este Programul Operațional Sectorial (POS) 2015-2020, Axa Prioritară 8, respectiv îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență”, se arată în motivarea autorităților județene. Însă, din păcate, Consiliul Județean Vaslui ar urma să primească mai puțin de jumătate din sumă, în condițiile în care valoarea maximă eligibilă a proiectului pe această axă este de 1,5 milioane de euro, partea de cofinanțare fiind de 2%.
”Construcția unei noi Unități de Primiri Urgențe vine ca o necesitate, în condițiile în care actuala locație nu mai corespunde cerințelor impuse, în special ca adresabilitate. Astfel, față de 1999, atunci când a fost creată UPU în vechile camere de gardă ale spitalului și existau mai puțin de 10.000 de pacienți anual, acum numărul de bolnavi care ajung la această unitate depășește, în aceeași perioadă de timp, 55.000 de persoane”, ne-a declarat președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.
Tot în curtea Spitalului Județean Vaslui se va construi și un heliport, în condițiile în care pacienții sunt preluați la ora actuală de elicopterele SMURD de pe șesul unde se organizează bâlciul anual.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaDe pe capota DNA, direct pe scena „excelenței”: premiul unui șef crescut la umbra lui Buzatu
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAsistentă de la SJU Vaslui, moarte fulgerătoare după tura de noapte. Mesajul ei despre epuizare cutremură acum unitatea sanitară
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaSe spune că dacă nu muncești azi, nu ai spor tot anul. Mit sau adevăr? – explică părintele Alexandru Brăescu, Parohia Docani
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPSD Vaslui amenință coaliția: „Fără Bolojan sau ieșim de la guvernare”
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaCiupilan face legea… praf! Prefectura îi dă peste nas primarului din Huși
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaCiupilan, surprins în “profundă reflecție” la Bacău. Somn strategic pentru economia și dezvoltarea Hușului
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaImpact nimicitor pe DE 581: mașină intrată frontal într-un TIR, șofer mort. Martorii vorbesc despre o posibilă sinucidere
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaPlătită din bani publici, fata lui Manole închide gura oamenilor: spitalul se laudă, pacienții nu au voie să comenteze

