Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Mai mulți copii din Bacău ajută o fetiță bolnavă reciclând capace colorate

Publicat

in

Mai mulți elevi din Bacău au ales să ajute natura și o fetiță bolnavă prin joacă.
Au adunat capace colorate, din care au construit „tablouri”. Însă operele de artă au avut viață scurtă, pentru că materia primă va fi reciclată.
Pentru a aduna banii necesari copilei care trebuie să ajungă în China pentru o operație este nevoie de 70 de tone de capace.
Peste două sute de copii din judeţul Bacău au răspuns invitaţiei şi au luat parte la concursul care le-a pus la încercare imaginaţia. Cu dopurile multicolore adunate s-au străduit „să deseneze”. Iar micii artişti şi-au luat munca în serios.
Tema evenimentului – anul centenarului – a fost respectată de puşti. Dovada stau mozaicurile realizate.
Pe acelasi subiect:
„Ne-am gândit să facem un 100 color, iar aici pentru viitor, că România va deveni bătrână, că are 99 de ani”, spune un participant.
Elena Dumea, director Palatul Copiilor: ”Noi avem o tradiţie în a organiza acest concurs.”
Creaţiile au fost premiate. Iar materia primă va lua calea reciclării.
Banii obţinuţi de câştigători, dar şi din reciclarea dopurilor vor ajunge la părinţii Alexandrei, o fetiţă de 13 ani care suferă de leucemie.
Copila are nevoie de o operaţie care costă, potrivit calculelor făcute de organizatorii campaniei, echivalentul a 70 de tone de capace reciclate. Jumătate din cantitate a fost deja adunată.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.