StiriEst
Noul pod peste râul Suceava ar putea fi făcut cu fonduri europene

Construirea unui nou pod peste apa Sucevei și a unei artere de circulație alternative – o măsură absolut necesară pentru decongestionarea traficului rutier de pe principala arteră de circulație, Calea Unirii, în special în zona comercială, ar putea fi concretizată din fonduri europene.
Odată cu constituirea unei noi axe, de infrastructură, în Programul Operațional Regional 2014 – 2020, care are ca obiectiv „îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei în oraşele mici şi mijlocii”, municipalitatea suceveană a pornit demersurile pentru a depune un proiect care să vizeze realizarea noului pod.
„Indiferent de măsurile pe care le luăm în zona comercială, blocajele de trafic se mută dintr-o parte în alta. Problema trebuie rezolvată definitiv, iar asta se poate doar cu un nou pod este râul Suceava”, a spus primarul Ion Lungu.
Proiectele de finanțare pe această nouă axă pot fi depuse între 30 aprilie şi 30 august 2018, încât conducerea municipalității trage speranțe ca anul acesta să poată fi demarate și licitațiile pentru lucrările de proiectare și execuție.
Noua rută de ocolire a zonei comerciale ar urma să preia traficul de pe Calea Unirii în zona intersecţiei cu Traian Vuia, pe strada Apeductului, pe lângă fosta Uzină de apă, pe noul pod, spre strada „Energeticianului”, de unde continuă pe un drum de căruțe pe lângă Termica, înspre DN 29, ieșirea fiind aproape de Plopeni.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră