StiriEst
Adrenalină pe patru roţi, la Vaslui
Derapaje controlate, miros de cauciucuri arse şi multă adrenalină. De asta au avut parte participanţii unui eveniment de. drifturi din Vaslui. Şi piloţi şi spectatori. Iar cei mai curajoşi din public au vrut să simtă pe piele lor senzaţiile tari aşa că au urcat pe scaunul de copilot.
În premieră pentru iubitorii cailor putere din Vaslui, un grup de ingineri, profesori și studenți ai Facultății de Mecanică Iași au organizat în municipiul reședință, un eveniment care i-a unit pe pasionații sportului cu motor. Evenimentul a avut la bază demonstrații de drift și probe de îndemânare auto și moto.
”În cadrul evenimentului, a fost o expoziție de autoturisme modificate și retro, două concursuri de îndemânare auto și moto, cu trasee stabilite de către organizatori, momente artistice și foarte mult drift auto făcut de către conducători auto calificați în sensul acesta, printre care și un campion european și doi național”, a declarat șeful Serviciului Rutier din cadrul Poliției Județene Vaslui, comisarul Sergiu Anton.
Parada mașinilor de competiție a deschis evenimentul Radman Auto. A urmat un tur al orașului Vaslui, iar apoi întoarcerea pentru începerea spectacolului de drift.
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaMilitar resuscitat de două ori, lăsat să moară la spitalul din Huşi! “Nu e nici mama, nici tata, nu am ce sa-i fac!”
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaScandal sângeros în Bârlad. Bătaie între zeci de tineri, un bărbat înjunghiat și transportat de urgență la spital
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaFrica din interiorul ISU Vaslui: subaltern filmat la stația GPL, șefii tac, iar angajații se tem de răzbunare
-
Știri Vasluicu 6 zile in urmaȘoferiță din Bârlad, reținută după ce a fost prinsă băută la volan pe DN 24
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaNoaptea accidentelor pe șoselele din Vaslui. 9 mașini făcute zob, patru oameni au ajuns la spital
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaTragedie la Focșeasca: doi frați ieșiți la joacă au murit înecați sub gheață. Tatăl, disperat, nu are bani să-și îngroape copiii
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaTroiță furată la intersecția Deleni – Mănăstirea Moreni. Hoții, surprinși de camerele de supraveghere
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaDosarul Bogos explodează: ancheta se apropie de vârful puterii

