Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Vizitiu pus sub acuzare de procurorii Parchetului General! “Nu sunt vinovat de moartea victimei”

Publicat

in

Mihai Vizitiu, agentul de la Rutiera care la inceputul acestui an a impuscat mortal un tanar pe care il urmarea, a fost astazi audiat de procurorii Parchetului General. Anchetatorii i-au adus la cunostinta lui Vizitiu calitatea de inculpat pentru comiterea infractiunilor de ucidere din culpa, nerespectarea regimului armelor si munitiilor, a codului de etica a politistului, dar si de incalcarea regulamentului pe care trebuie sa il respecte un om al legii in momentul in care urmareste o persoana. Mihai Vizitiu a venit la Parchetul General insotit de un avocat. El a dat declaratie in fata procurorilor, ocazie cu care a afirmat ca sub nicio forma nu se considera vinovat de moartea victimei. Procurorii l-au intrebat pe Vizitiu daca a fost instruit cu privire la regimul armelor si munitiilor in decursul anului 2017, iar raspunsul agentului de la Rutiera a fost unul negativ. Mai mult, Mihai Vizitiu le-a spus procurorilor ca in ultimii 8 ani nu a fost instruit niciodata in acest sens. Procurorul de caz i-a aratat lui Vizitiu o hartie care avea semnatura agentului de la Rutiera pe ea. El si-a recunoscut semnatura data pe un proces verbal din luna noiembrie a anului trecut, dar le-a declarat anchetatorilor ca nu stie ce a semnat deorece politistilor li se dadeau frecvent sa semneze tot felul de documente. Atunci procurorii i-au spus lui Vizitiu ca a semnat un proces verbal cu privire la predarea legislatiei referitoare la regimul armelor, dar agentul a spus ca nu stie despre ce este vorba. Vizitiu a negat cu vehementa ca ar fi fost vreodata instruit in acest sens. Tot procurorii l-au intrebat pe Vizitiu daca politistilor li se dadeau teste scrise in decursul anului, iar el a spus ca da, dar testele grila veneau la pachet cu raspunsurile corecte. “Pentru mine este un soc, este inadmisibil ca un asemenea om sa aiba arma in dotare. Vorbim despre un politist care declara ca a semnat in fals instructajul cu privire la regimul armelor si munitiilor. Procurorii au dispus acum in acest caz o expertiza genetica si una balistica. Eu am declarat inca de la inceput ca nu îmbrăţişez apărarea poliţistului, cum că s-a descărcat arma. Ancheta este in desfasurare, iar pana la final se va stabili adevărul”, a declarat Oana Iovu.
Politistul de la Rutiera care a impuscat in cap un tanar este cercetat de Parchetul General. Procurorii au admis astfel solicitarea avocatei Oana Iovu, cea care reprezintă interesele familiei tânărului împușcat mortal de polițistul Mihai Vizitiu. Dosarul de cercetare penală a fost preluat de Parchetul General, iar un procuror a venit luna trecuta la Vaslui pentru a-i audia pe toți cei implicați în acest caz. Este vorba despre martorii din dosar, sotia victimei, colega care il insotea pe Vizitiu, seful de post din Puscasi, dar si criminalistii care au facut cercetarile la fata locului.
Agentul Mihai Vizitiu a fost suspendat din funcţie, pe durata anchetei, după ce pistolul i s-a descărcat şi a omorat un tanar care condusese fără permis şi a fugit de control. Destinul face ca victima să aibă o legătură cu poliţistul: cu doi ani în urmă, un unchi al tânărului, Iulian Munteanu, pe atunci şef la Politia Rutieră Vaslui, a fost anchetat de DNA. Şi denunţător în dosar a fost chiar agentul Mihai Vizitiu cel care a tras acum, în misiune.
În ianuarie, victima fusese condamnată la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare, în trei dosare deschise pe numele său în ultimii doi ani: conducere fără permis, sub influenţa alcoolului şi refuzul recoltării probelor de sânge.
Sorin SAIZU

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.