StiriEst
Constructorii din Vaslui strica drumurile! Infrastructura este la pamant!

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Ciprian Trifan, a declarat că este foarte nemulţumit de unele firme de construcţii, despre care spune că „pentru a repara un drum ajung să strice alte două”. Trifan a spus că, în momentul în care se deplasează în locurile în care efectuează lucrări, constructorii folosesc maşini supraîncărcate şi care nu respectă viteza regulamentară de deplasare, aceste lucruri ducând la deteriorarea drumurilor. „În timp ce merg la un drum pe care trebuie să-l repare, maşinile unor firme de construcţii ajung să strice alte două drumuri, iar aşa nu se mai poate. Această atitudine neglijentă a firmelor de construcţii nu duce la nimic bun. Pe de o parte pierdem bani, fiindcă se strică nişte drumuri reabilitate recent, pe de altă parte au de suferit cetăţenii, cei care tranzitează acele drumuri. Îi rog pe constructori să fie mai atenţi şi să respecte tonajul impus de lege şi viteza cu care se deplasează pe drumurile publice”, a declarat vicepreşedintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan. Potrivit acestuia, în ultima perioadă, din cauza maşinilor firmelor de construcţii, au fost deteriorate cel puţin trei drumuri judeţene care fuseseră reparate recent.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră