Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Tomograf nefolosit de mai bine de trei ani de zile la Spitalul din Vatra Dornei

Publicat

in

Aparatul nu a fost pus in functiune până în prezent deoarece n-au existat fonduri pentru amenajarea unui spaţiu care să fie autorizat de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nuclear.
În anul 2015, Spitalul din Vatra Dornei a primit donaţie un tomograf din partea Spitalului de Urgenţă Suceava. De atunci şi până în prezent, respectivul tomograf n-a putut fi pus în funcţiune deoarece spitalul dornean nu a obţinut fonduri pentru a amenaja spaţiul şi pentru a primi autorizaţiile necesare. Reprezentanţii Spitalului Vatra Dornei au primit, la sfârşitul anului 2016, avizul tehnic pentru suplimentarea puterii instalate pe transformatorul electric, care alimentează spitalul. Costurile acestor lucrări au fost estimate la 70.000 de lei, bani solicitaţi de la Ministerul Sănătăţii. De asemenea, unitatea medicală din Vatra Dornei a primit de la Spitalul Judeţean Suceava şi un mamograf, care de asenemea nu este funcţionabil. Pe langa finantare mai exista o problema: aceea că singurul radiolog de la Spitalul din Vatra Dornei nu are competenţe pentru computer tomograf şi mamograf.
Sorin SAIZU

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.