Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Tataru(PNL): Dom’ Mitica Buzatu era beat turta!

Publicat

in

Presedintele PNL, Nelu Tataru, critica in termeni duri recenta iesire publica a liderului PSD Vaslui. Dumitru Buzatu, unul dintre cei mai influenti lideri locali ai PSD, a intrat in direct la Antena 3, sambata seara, fiind acuzat de presa nationala ca se afla intr-o avansata stare de ebrietate. Cand prezentatoarea postului a realizat cat de beat ar fi fost Buzatu a intrerupt legatura telefonica. Nelu Tataru sustine ca in acest fel a capatat o forma oficiala jignirea celor care tot spun, cu atata rea-credinta, faptul ca Vasluiul este un „judet de betivi”!
“Abia ce se mai ostoise parca gurile rele, ca, iata, insasi „mintea luminata” a judetului, dl. Mitica Buzatu, a iesit la televizor, beat crita! Il sunase, sambata, o televiziune de stiri, care avea o ciudata curiozitate de a sti cum se vede de pe malul Prutului, bataia data de jandarmi, protestatarilor din Piata Victoriei. Ardea, se pare, de nerabdare televiziunea cu pricina sa stie ce gandeste anume dom’ Mitica Buzatu de la Vaslui, despre cantitatea de gaze data in ochii diapsorenilor ori despre numarul de bastoane, aplicate generos peste coastele celor care au venit acasa, crezand ca se reintorc intr-o tara libera… Dl. Mitica, fericit ca moare presa centrala, fara pretioasa sa parere, nu s-a putut abtine (ca de obicei !) si a vrut sa auda natiunea parerea sa de care, sinceri sa fim, noi, vasluienii, ne-am fi putut lipsi, bucurosi. Cand sa vorbeasca totusi, stupoare!! Dom’ Mitica Buzatu era beat turta! Propria-i limba, tradatoare, se daduse, pesemne, cu protestatarii, caci altfel nu se explica de ce nu voia sa il mai asculte deloc. Cazneala jenanta de a articula doua idei si panica justificata a moderatoarei, care si-a dat seama ca”expertul” de la telefon, tocmai e pe cale sa-i strice toata emisiunea – au facut ca acei carcotasi, care spun mereu ca judetul Vaslui este un judet de betivi, sa reactioneze instant! Si, ce-am mai putea sa le replicam noi, acum?! Daca presedintele de judet insusi se prezinta turmentat la televizor, ne mai crede careva cand am spune noi ca aici, i-adevarat, sunt si cativa bautori de profesie, dar marea majoritate este formata din oameni buni, cumsecade si cu mintea limpede?!”, a spus Nelu Tataru.
Sorin SAIZU

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.