StiriEst
Sucevenii s-au întors, pentru câteva zile, în timp, cu ocazia celui mai mare festival medieval din ţară

Sute de domniţe şi de cavaleri au defilat pe străzi şi i-au ademenit pe oameni afară din case.
Cu sute de ani în urmă, pe vremea când rochiile lungi şi muzica lăutei erau la modă. Totul cu ocazia celui mai mare festival medieval din ţara noastră. Sute de domniţe şi de cavaleri au defilat pe străzi şi i-au ademenit pe oameni afară din case. “Am participat astăzi la deschiderea oficială a celei de-a 12-a ediție a Festivalului Intenațional de Artă Medievală ” Ştefan cel Mare”, de la Suceava. Primăria Municipiului Suceava a fost principalul finanțator de la prima până la cea de a douăsprezecea ediție. Este un exemplu de proiect cultural reuşit, ca urmare a colaborării dintre municipalitate şi Consiliul Județean, prin Muzeul Bucovina. Mult succes evenimentului din acest an şi să ne întâlnim cu bine la cea de-a 13-a ediție, anul viitor. Felicitări organizatorilor și, în mod special, domnului Emil Ursu, director al muzeului”, a spus edilul Ion Lungu.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră