StiriEst
Interlopii Alis Gentimir si Valentin Craciun au fost retinuti
Polițiștii vasluieni au reținut în cursul zilei de astăzi cinci bărbați din municipiul Vaslui, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui au probat activitatea infracțională a cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 31 și 42 de ani, domiciliaţi în municipiul Vaslui, bănuiţi de comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea de 18/19 august a.c., cei cinci bărbaţi se aflau într-un club de pe raza municipiului Vaslui. Cu aceasta ocazie, în urma unui conflict spontan, bărbații au agresat doi tineri de 19 și 20 de ani, din comuna Muntenii de Sus, județul Vaslui, pe care i-au lovit în mod repetat cu pumnii și picioarele, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de loviri sau alte violenţe, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 193 din Codul Penal şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 371 din Codul Penal .
Cei cinci bărbaţi au fost reţinuţi astăzi pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul zilei de mâine vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive.
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaMilitar resuscitat de două ori, lăsat să moară la spitalul din Huşi! “Nu e nici mama, nici tata, nu am ce sa-i fac!”
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaScandal sângeros în Bârlad. Bătaie între zeci de tineri, un bărbat înjunghiat și transportat de urgență la spital
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaFrica din interiorul ISU Vaslui: subaltern filmat la stația GPL, șefii tac, iar angajații se tem de răzbunare
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaISU Vaslui închide ochii la bombele cu ceas, dar vânează restaurante. Subaltern filmat la stația GPL, Oloeriu doarme in papucii statului
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPrimarul din Pădureni, disperat: după cioata de nuc, urmează hârtia igienică de un miliard?
-
Știri Vasluicu 5 zile in urmaȘoferiță din Bârlad, reținută după ce a fost prinsă băută la volan pe DN 24
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaNoaptea accidentelor pe șoselele din Vaslui. 9 mașini făcute zob, patru oameni au ajuns la spital
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaTragedie la Focșeasca: doi frați ieșiți la joacă au murit înecați sub gheață. Tatăl, disperat, nu are bani să-și îngroape copiii

