StiriEst
A venit din străinătate pentru că i-a ars casa şi a murit în pădure, strivit de copacul pe care îl tăia

Durere mare în familia bărbatului care a murit, într-o pădure din Botoșani. Suceveanul a pierit strivit de un copac, după ce a fost nevoit să se întoarcă din străinătate, de la muncă, pentru că i-a luat foc casa în România.
Petru Vasile se pregătea să își boteze şi cel de-al doilea copilu. Avea doar 39 de ani şi a lăsat în urmă doi micuți orfani și o mamă cu posibilități financiare limitate.
Bărbatul de 39 de ani era angajat al unei firme de prelucrare a lemnului. În dimineața zilei de marți, omul a mers împreună cu fratele său să taie copaci într-o pădure din Hilișeu Horia.
Însă, trunchiul unui copac s-a prăbușit direct peste capul bărbatului și l-a ucis pe loc. Acum, în loc să facă pregătirile pentru botez, familia se pregătește pentru înmormântare.
„În timp ce debita arbori într-un parchet de pe raza localităţii Hilişeu-Horia, în locul numit Tinca, acesta a fost lovit în zona capului de un arbore în cădere şi accidentat mortal. Evenimentul soldat cu deces va fi cercetat de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani, iar dosarul de cercetare va fi înaintat spre verificare şi avizare Inspecţiei Muncii”, a precizat Dan Moldovanu, inspector-șef în cadrul ITM Botoșani.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră