StiriEst
9 frati au fost scosi din familie! Dormeau in podul vecinilor de frica tatalui
Nouă fraţi din judetul Vaslui cu vârste cuprinse între 4 luni şi 16 ani au fost scoşi din familie de către reprezentanţii Protecţiei Copilului după ce s-au descoperit condiţiile inumane în care aceştia trăiau. Pentru a scăpa de bătăile tatălui, copiii dormeau în podurile oamenilor din sat
Cazul din localitatea vasluiană Micleşti, se afla în atenţia autorităţilor locale de ani de zile, mama alături de copii fiind în două rânduri internată într-un centru social după ce tatăl i-a alungat de acasă şi a dat foc locuinţei. În ciuda comportamentului violent al tatălui şi a condiţiilor insalubre în care trăiau, copiii au fost lăsaţi de autorităţi să se întoarcă acasă . Luna aceasta, un localnic a sesizat din nou, telefonic, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială reclamând situaţia dramatică a celor nouă fraţi, care au ajuns să doarmă în podurile oamenilor din sat pentru a scăpa de bătăile tatălui. Familia are zece copii, dar cea mai mare dintre ei, o fată în vârstă de 18 ani, a fugit de acasă pentru a scăpa de iadul în care a trăit de mică. Aceasta trăieşte în concubinaj cu un tânăr din sat, având, deja, la rându-i un copil. Tribunalul Vaslui a decis scoaterea în regim de urgenţă a celor nouă fraţi din familie. Şapte dintre aceştia au fost încredinţaţi unor asistenţi maternali profesionişti, iar doi dintre ei au fost internaţi într-un centru de protecţie
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaMilitar resuscitat de două ori, lăsat să moară la spitalul din Huşi! “Nu e nici mama, nici tata, nu am ce sa-i fac!”
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaScandal sângeros în Bârlad. Bătaie între zeci de tineri, un bărbat înjunghiat și transportat de urgență la spital
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaFrica din interiorul ISU Vaslui: subaltern filmat la stația GPL, șefii tac, iar angajații se tem de răzbunare
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaȘoferiță din Bârlad, reținută după ce a fost prinsă băută la volan pe DN 24
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaNoaptea accidentelor pe șoselele din Vaslui. 9 mașini făcute zob, patru oameni au ajuns la spital
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaTragedie la Focșeasca: doi frați ieșiți la joacă au murit înecați sub gheață. Tatăl, disperat, nu are bani să-și îngroape copiii
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaDosarul Bogos explodează: ancheta se apropie de vârful puterii
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaScene șocante la Puiești. Tânăr găsit înjunghiat pe marginea drumului, în stare gravă

