StiriEst
Vasluienii vor ingheta in case. Falimentul sistemului centralizat
Doar aproximativ 200 de abonaţi din Vaslui vor primi căldură în sistem centralizat în sezonul rece 2018 – 2019. Alte cateva sute de familii s-au debranşat în acest an sau au fost debranşate din cauza facturilor neplătite, susţin reprezentanţii primăriei.
‘În fiecare an, au fost abonaţi care au renunţat la serviciile Termprod. Şi anul acesta o parte dintre abonaţi s-au debranşat la cerere, iar altă parte au acumulat datorii şi nu vor mai putea primi căldură în sistem centralizat. Vom găsi soluţii pentru ca cei care nu au nicio sursă de încălzire în locuinţe să primească sprijin’, a declarat viceprimarul municipiului Vaslui, Daniel Neacşu. În municipiul Vaslui, preţul de producţie al gigacaloriei este de 481 de lei, iar în urma subvenţiei acordate de Consiliul Local, abonaţii ajung să plătească un preţ de 180 de lei pe gigacalorie.
Primaria Vaslui a decis sa acorde SC Termprod SA Vaslui suma de un million de lei din bugetul local, pentru acoperirea pierderilor contabilizate în urma prestării activității de furnizare a energiei termice către populație. Practic banii sunt folositi numai pentru compensarea costurilor legate de prestarea acestor servicii și a pierderilor înregistrate.
Potrivit proiectului de hotărâre, “Compensarea nu trebuie să depășească suma necesară acoperirii totale sau parțiale a costurilor înregistrate cu prestarea obligațiilor serviciului de interes economic general, luându-se în considerare veniturile relevante, precum și un profit rezonabil de 4,5%”. Municipalitatea sustine ca pierderile trebuie acoperite deoarece asa se asigura continuitatea serviciului public de alimentare a populației cu energie termică în sistem centralizat.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaMilitar resuscitat de două ori, lăsat să moară la spitalul din Huşi! “Nu e nici mama, nici tata, nu am ce sa-i fac!”
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaScandal sângeros în Bârlad. Bătaie între zeci de tineri, un bărbat înjunghiat și transportat de urgență la spital
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaFrica din interiorul ISU Vaslui: subaltern filmat la stația GPL, șefii tac, iar angajații se tem de răzbunare
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaȘoferiță din Bârlad, reținută după ce a fost prinsă băută la volan pe DN 24
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaTragedie la Focșeasca: doi frați ieșiți la joacă au murit înecați sub gheață. Tatăl, disperat, nu are bani să-și îngroape copiii
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaDosarul Bogos explodează: ancheta se apropie de vârful puterii
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaScene șocante la Puiești. Tânăr găsit înjunghiat pe marginea drumului, în stare gravă
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaTragedie fără margini: tată și fiu din Vaslui au murit după ce s-au aruncat de pe un bloc cu zece etaje, la Arad

