StiriEst
Asfaltare în bătaie de joc în comuna condusă de primarul care şi-a numit fiul viceprimar

Asfaltare în bătaie de joc într-o comună din judeţul Neamţ, acolo unde primarul şi viceprimarul poartă acelaşi nume şi, mai mult, sunt tată şi fiu.
O localnică ne-a trimis mai multe imagini în care se poate observa cum autorităţile locale au decis să asfalteze uliţele, turnând aproape un metru de balast pe vechile drumuri.
Astfel, balastul a ajuns să rupă gardurile oamenilor.
„S-au apucat de asfaltat uliţele din sat şi au rupt gardurile oamenilor. Mi-au stricat 40 de cm de gard”, ne-a scris localnica din Grumăzeşti, judeţul Neamţ.
Pe site-ul oficial al Primăriei Grumăzeşti, aflăm că postul de primar este ocupat de Constantin Matasă, în timp ce postul de viceprimar a fost ocupat de… Constantin Matasă.
Cei doi sunt tată şi fiu, iar acesta din urmă a fost numit viceprimar de consiliul local condus de tatăl său.
„Primăria e de vină! Nu au cerut voie de la locatari pt a distruge gardul. Și nici nu le dă bani să facă altul în loc. Nu îi interesează. Asta mă enervează”, a mai scris femeia.
Adriana ADAM
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră