Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Plan rosu de interventie! Accident cu victime multiple la Ivesti!

Publicat

in

S-a declansat planul rosu de interventie in aceasta seara. Un grav accident de circulatie a fost inregistrat in loccalitatea vasluiana Ivesti. Cinci persoane au fost rănite.

‘Din primele informaţii, este vorba despre cinci victime, trei adulţi şi doi minori, toate conştiente. A fost activat planul roşu. La faţa locului s-au deplasat două echipaje de prim ajutor, două salvări din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă cu modul de descarcerare şi grupa operativă condusă de inspectorul-şef’, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Petru Iftene.
Informaţiile iniţiale arătau că cinci persoane au fost rănite în accident, însă, potrivit ultimelor date furnizate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, şase persoane au ajuns la spital.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul.
Sorin SAIZU

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.