StiriEst
Morţi căraţi în saci, noaptea, cu duba, după ce frigiderele de la morga Spitalului Botoşani s-au defectat

Situaţie neobişnuită în Botoşani. Din cauza unei defecţiuni la frigiderele morgii principale a Spitalului Judeţean, în acest weekend morţii au fost căraţi în saci cu duba de la Serviciul de Medicină Legală la morga Maternităţii.
Pe nepregătite au fost luate şi rudele persoanelor decedate în spital, care au fost trimise la Maternitate să vadă de cele trebuincioase pentru mort.
Nici angajaţii spitalului nu au fost într-o situaţie prea plăcută, oamenii neştiind ce să facă cu pacienţii care decedaseră pe secţiile spitalului.
„Nu ne-a spus nimeni nimic. De la morgă ni s-a transmis că acolo nu se mai primesc cei decedaţi şi trebuie să îi ducem la morga Maternităţii. Am apelat la cei de la Medicină Legală, care au venit cu maşina lor şi am transferat cadavrele la Maternitate”, a povestit unul din angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU).
Sâmbătă au fost transferate patru cadavre, deşi morga Maternităţii este de o capacitate mică, doar pentru trei persoane adulte, iar duminică urmau să mai fie transferate două, astfel că o parte din persoanele decedate urmau să fie aşezate pe jos.
Reprezentanţii spitalului spun că morga din clădirea principală a spitalului are nevoie urgentă de investiţii pentru a fi mărită dar şi dotată corespunzător, aparatura cedând tot mai des.
„Din păcate a fost o situaţie neprevăzută. O defecţiune la sistemul de refrigerare de la morgă a făcut ca frigiderele să nu mai funcţioneze. Defecţiunea a avut loc vineri seară şi nu o fost găsită o firmă de specialitate pentru service, dar acest fapt va fi remediat luni dimineaţă. Morga de la Maternitate face faţă până atunci”, a precizat pentru monitorulbt.ro medicul Livia Mihalache, managerul general al SJU Botoşani.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră