StiriEst
Ramanem rupti de lume! Promisiuni de autostrăzi pe traseele Bacău-Brașov și Suceava-Vatra Dornei în locul autostrăzii Iași-Tg

Ministerul Transporturilor a comandat Băncii Europene de Investiții o analiză pentru alternative la trecerea Carpaților Orientali în locul autostrăzii Iași-Tg. Mureș au declarat surse apropiate pentru HotNews.ro care precizează că se are în vedere, pe termen lung, ca din Moldova peste Carpații Orientali să fie realizate două autostrăzi, prima pe traseul Bacău-Brașov (A13), iar a doua trecere sugerată ar putea fi mai pe la nord, prin Suceava-Vatra Dornei. Sursa citată arată că analiza ar putea să sugereze o reprioritizare a proiectelor din MasterPlanul de Transport, proiectul A13 fiind pus înaintea A8 ceea ce ar fi prima schimbare majoră a Master Planului General de Transport realizat în perioada 2013-2015 și aprobat în 2016, document necesar pentru a se asigura o predictibilitate în timp pentru implementarea proiectelor de transport.
Reamintim că traseul de autostradă Suceava-Cluj ar fi mai rentabil decât traseul Iași-Tg. Mureș, arată un studiu al Băncii Europene de Investiții care a luat analiză patru trasee pentru o autostradă care traversează Carpații Orientali.
Potrivit acestui studiu realizat la cererea CNAIR în cadrul acordului de asistenţă PASSA, încheiat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), singurul traseul ce ar putea obține finanțare europeană este Braşov – Bacău (A13), informează economica.net.
În cadrul studiului au fost analizate patru trasee:
Cluj – Bistriţa – Suceava cu o lungime de 265 de kilometri, cu cost estimat de 4,53 miliarde de euro și analiză cost – beneficiu cu variaţia costului de investiţie de 3,97%
Târgu Mureş – Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni cu o lungime de 310 de kilometri, cu cost estimat de 6,75 miliarde de euro și analiză cost – beneficiu cu variaţia costului de investiţie de 3,3%
Târgu Mureş – Sighişoara – Bacău cu o lungime de 305 de kilometri, cu cost estimat de 4, 3 miliarde de euro și analiză cost – beneficiu cu variaţia costului de investiţie de 3,02%
Braşov – Bacău cu o lungime de 160 de kilometri, cu cost estimat de 2,16 miliarde de euro și analiză cost – beneficiu cu variaţia costului de investiţie de 5,38%
Astfel, potrivit acestor informații, traseul de autostradă Suceava-Cluj este al doilea cel mai rentabil din cele studiate, după traseul Bacău-Brașov.
Sursa citată mai arată că traseul Tg Mureş – Iaşi – Ungheni (A8) ar avea un trafic mediu zilnic anual de doar 3.000 de autovehicule și nu ar primi acord de mediu din cauza numeroaselor arii protejate pe care le traversează.
Adriana ADAM
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră