Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Politistul Vizitiu a fost arestat! Procurorii il acuza de omor!

Publicat

in

Mihai Viziteu, poliţistul rutier care a împuşcat un tânăr în luna martie, în timpul unei misiuni de urmărire, a fost retinut pentru 24 de ore. Procurorii Parchetului General au dispus schimbarea incadrarii juridice din ucidere din culpa in omor. Potrivit avocatei Oana Iovu, care reprezintă interesele familiei tânărului decedat, poliţistul a primit mandat de arestare pentru urmatoarele 24 de ore. El a declarat în faţa anchetatorilor că nu a fost instruit niciodată cu privire la uzul de armă şi că odată cu testele pe care le dădeau anual, poliţiştii primeau şi rezolvările.
“Parchetul general a dispus schimbarea incadrarii juridice in acest dosar. Poliţistul nu mai este cercetat pentru ucidere din culpă ci pentru omor”, a declarat avocatul Oana Iovu. Vizitiu mai este acuzat de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Avocata Oana Iovu declara in primavara că la audieri poliţistul a dat declaraţii şi a spus că nu se consideră vinovat de moartea victimei. ‘Întrebat de procuror dacă a fost instruit cu privire la uzul de armă în cursul anului 2017, el a spus că nu a fost instruit niciodată, de opt ani, de când este la Biroul Poliţiei Rutiere. Procurorul i-a dat să recunoască o semnătură de pe un proces-verbal din noiembrie 2017, potrivit căruia i se predase legislaţia cu privire la regimul armelor şi muniţiilor. Şi-a recunoscut semnătura, dar a spus că poliţiştilor li se dădeau doar nişte hârtii să le semneze. Întrebat dacă li se dădeau teste scrise, el a spus că primeau astfel de teste odată cu rezolvările. Pentru mine a fost şocant să aud aceste declaraţii. Nu îmi explic cum un asemenea om a avut o armă, o insignă şi a reprezentat o autoritate a statului, când el semnează şi spune că a semnat în fals’, a mai afirmat avocata Oana Iovu.


Va reamintitm ca un bărbat a fost împuşcat accidental în cap de un poliţist care îl urmărea, în urma unor informaţii că acesta se afla la volanul unei maşini, deşi avea permisul de conducere suspendat. Bărbatul a murit la puţin timp după ce a fost preluat de un echipaj medical, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-i salva viaţa. ‘Bărbatul aflat la volanul unui autoturism, la vederea maşinii de poliţie, a efectuat manevra de mers înapoi, după care a coborât din maşină şi a încercat să fugă. Colegul nostru a mers după bărbat şi l-a somat să se oprească, avertizând că va face uz de armă. La un moment dat, bărbatul a fost prins de umeri pentru a fi imobilizat de poliţist, moment în care arma s-a declanşat accidental, rănindu-l pe bărbat în zona capului’, au declarat, la momentul respectiv, reprezentanţii IPJ Vaslui. Bărbatul în cauză avea 26 de ani şi era din comuna Puşcaşi, judeţul Vaslui. El fusese condamnat pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi conducere fără permis. Totodată, la data de 12.10.2017 a provocat un accident rutier, fără victime. I s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, dosarul fiind în lucru. Iniţial, s-a anunţat că poliţistul va fi cercetat pentru omor, ulterior, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, s-a primit o ordonanţă de schimbare a încadrării juridice faţă de poliţist, din omor, în ucidere din culpă. Poliţistul a fost pus la dispoziţie, până la finalizarea cercetărilor.
Sorin SAIZU

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.