Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Botoşani: Direcţia Silvică sistează vânzările de lemne către firme, ca să asigure necesarul pentru populaţie

Publicat

in

Direcţia Silvică Botoşani a decis sa nu mai vanda niciun metru cub de lemne către agenţii economici. Decizia a fost luata pentru a putea asigura, pe timpul sezonului rece, lemne de foc pentru populaţie. Potrivit acestuia, în prezent ocoalele silvice au disponibilă cantitatea de aproximativ 9.000 de metri cubi de lemne de foc pentru persoanele fizice, în condiţiile în care de la începutul acestui an au fost vânduţi 55.000 de metri cubi de lemn de foc. ‘Avem şi la această dată stocuri pe care le comunicăm de două ori pe lună către Prefectură şi către primării cu locaţii, pentru ca orice cetăţean să poată să se prezinte să achiziţioneze lemne. În momentul de faţă, există material lemnos la dispoziţia cetăţenilor. Am sistat licitaţiile şi nu mai vindem lemnul către firme. Ne-am canalizat atenţia către populaţie şi către firme nu mai vând nimic, pentru a asigura necesarul către populaţie’, a afirmat Havriş.
Şeful Direcţiei Silvice susţine că vânzările de lemne către populaţie sunt în creştere în ultimii trei ani, ca urmare a majorării numărului de case nou-construite, dar şi ca urmare a utilizării centralelor termice pentru încălzire, care sunt mai mari consumatoare de un astfel de combustibil comparativ cu sobele clasice. Oficialul Direcţiei Silvice Botoşani a menţionat că preţul lemnului de foc către populaţie se menţine, în această iarnă, la nivelul celui din sezonul rece trecut.
Mihaela SIMA

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.