StiriEst
Ambasadorul Cubei la Vaslui! De peste 20 de ani condusi de PSD, vizite fara rost si promisiuni desarte

De peste 20 de ani judetul Vaslui este condus de PSD. De peste 20 de ani judetul Vaslui duce o lipsa acuta de investitii, nu avem drumuri, nu avem specialisti, copiii inca isi mai fac temele la lumina lumanarii si viseaza la un colt de paine. Unii abandoneaza scoala, altii cersesc mila semenilor si asteapta cu disperare un blid de mancare de la oamenii cu suflet. De peste 20 de ani prin judetul Vaslui se perinda tot felul de ambasadori, investitori, guvernatori, consuli, etc. De peste 20 de ani rezultatele pozitive intarzie de apara, iar esecul este la el acasa in judetul Vaslui. O noua vizita care probabil se va finaliza cu acelasi rezultat, a avut loc astazi.
Ambasadorul Cubei la Bucureşti, Roberto Cesar Hamilton Magana, a venit în judeţ. A discutat (ca ce altceva putea face) cu autorităţile judeţene despre eventuale parteneriate, declarându-se interesat în special de domeniul prelucrării cărnii de pui. Altfel spus, asa cum ne-am tot obisnuit, vizita nu a fost lipsita de promisiuni. Potrivit unui comunicat de presă postat pe pagina de Facebook a Instituţiei Prefectului Vaslui, ambasadorul s-a întâlnit cu conducerea Consiliului Judeţean şi a Prefecturii Vaslui, dar şi cu preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Vaslui, în cadrul discuţiilor acesta primind informaţii legate de starea socio-economică a judeţului Vaslui şi de principalele linii strategice ale dezvoltării pentru perioada următorilor ani. ‘Sper ca această primă întâlnire să nu fie ultima, iar la următoarea să punem la punct mai multe idei de colaborare şi de derulare a unor parteneriate. După cum se ştie, ţara noastră are legătură directă cu judeţul Vaslui, prin Camera Bilaterală România-Cuba, şi sunt încântat că mă aflu aici. Suntem mari consumatori de carne de pui, iar în judeţul dumneavoastră există firme puternice în acest domeniu şi putem avea posibilitatea de a încheia parteneriate. Ştim că distanţa dintre România şi Cuba e mare, însă noi importăm şi exportăm la distanţe mult mai mari. Putem avea discuţii şi pentru alte sectoare economice şi nu numai’, a afirmat Roberto Cesar Hamilton Magana, potrivit sursei citate. Ambasadorul Cubei a participat si la evenimentul Topul Firmelor, organizat de Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Vaslui.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră