StiriEst
Marturiile unor condamnati pentru infractiuni rutiere! Realitatea se schimbă după ce conduci beat!
Trei persoane condamnate pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere au participat, miercuri, la dezbaterea ‘Realitatea se schimbă după ce conduci beat’, derulată de poliţişti din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, în colaborare cu Serviciul de Probaţiune Vaslui.
Cele trei persoane ispăşesc pedepse de închisoare cu suspendare, pentru diferite infracţiuni, printre care conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, fugă de la locul accidentului sau ucidere din culpă şi au povestit cum li s-a schimbat viaţa după aceste evenimente.
‘Am avut un accident pe raza judeţului Galaţi, din care a rezultat moartea soacrei mele. (…) Am trecut destul de greu peste moment, dar am avut parte de ajutorul familiei. A fost dificil, a intervenit acel sentiment de vinovăţie şi acum mă gândesc, dar cei din jurul meu m-au ajutat să depăşesc. Un astfel de eveniment îţi schimbă viaţa şi le transmit tuturor celor care urcă la volan să se gândească la acest lucru’, a afirmat unul dintre condamnaţii care a acceptat să-şi povestească experienţa.
Dezbaterea şi-a propus ca prin aducerea la cunoştinţa publicului larg a unor situaţii prin care au trecut persoanele condamnate, să fie redus numărul celor care comit infracţiuni la regimul rutier.
‘Avem o rată mică de recidivă şi persoanele înţeleg foarte bine ce se întâmplă în momentul în care primesc aceste sancţiuni neprivative de libertate. Atât amânarea aplicării pedepsei, cât şi condamnarea cu suspendare sub supraveghere reprezintă nişte beneficii. Li se dă persoanelor o şansă, pentru ele trebuie să probeze comportamentul ulterior şi să dovedească faptul că ceea ce s-a întâmplat atunci când s-a comis infracţiunea, reprezintă o scăpare, un episod izolat şi că nu manifestă un comportament infracţional în general. Dacă noi, consilierii de probaţiune, plecăm de la această premiză, atunci ei simt că le dăm încredere şi că societatea are încredere în ei că se pot reabilita cu succes’, a declarat Daniela Constanţa Mîrzu, din cadrul Serviciului de Probaţiune Vaslui.
Reprezentanţii Serviciului de Probaţiune au precizat că o parte dintre persoanele aflate în atenţia instituţiei depăşesc greu momentele de după condamnare, ajungând să îşi piardă locul de muncă sau să fie părăsite de familie şi şi-au manifestat speranţa ca prin colaborarea interinstituţională să fie găsite soluţii pentru reintegrarea lor socială.
Şeful Serviciului Rutier Vaslui, Sergiu Anton, a atras atenţia asupra faptului că în ultimul timp se constată o creştere a numărului de persoane care au consumat alcool înainte de a urca la volan.
‘Experienţa celor trei persoane aflate în faţa dumneavoastră astăzi, care sunt condamnate pentru infracţiuni la regimul rutier, ar trebui să fie ca un mesaj preventiv pentru toţi participanţii la trafic. (…) În ultimul an, am intensificat acţiunile privind testarea în trafic a conducătorilor auto, pentru a vedea dacă au consumat alcool şi s-a constat o creştere a celor care erau băuţi la volan. Anul trecut au fost peste 10.000 de astfel de testări, iar anul acesta la fel. Poate sunt şoferi care sunt deranjaţi de acest lucru, dar atragem atenţia că vom continua în acelaşi fel. Ne-am dori să nu testăm pe nimeni, dar acest lucru nu este posibil, nu acceptăm sub nicio formă consumul de alcool la volan’, a declarat comisarul Sergiu Anton.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaMilitar resuscitat de două ori, lăsat să moară la spitalul din Huşi! “Nu e nici mama, nici tata, nu am ce sa-i fac!”
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaScandal sângeros în Bârlad. Bătaie între zeci de tineri, un bărbat înjunghiat și transportat de urgență la spital
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaFrica din interiorul ISU Vaslui: subaltern filmat la stația GPL, șefii tac, iar angajații se tem de răzbunare
-
Știri Vasluicu o săptămână in urmaȘoferiță din Bârlad, reținută după ce a fost prinsă băută la volan pe DN 24
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaNoaptea accidentelor pe șoselele din Vaslui. 9 mașini făcute zob, patru oameni au ajuns la spital
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaTragedie la Focșeasca: doi frați ieșiți la joacă au murit înecați sub gheață. Tatăl, disperat, nu are bani să-și îngroape copiii
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaDosarul Bogos explodează: ancheta se apropie de vârful puterii
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaScene șocante la Puiești. Tânăr găsit înjunghiat pe marginea drumului, în stare gravă

