StiriEst
Apă murdară sau sărată. De asta au parte, când dau drumul la robinet, locuitorii unui oraş din judeţul Suceava

Apa nu este potabilă, după cum o spun şi autorităţile locale, iar oamenii nu o pot folosi decât atunci când spală rufele. Pentru că s-au trezit că li se strică robineţii, boilerele sau maşinile de spălat, au fost nevoiţi să-şi pună filtre.
Locuitorii din Dolhasca sunt diperaţi. De cinci ani de zile, sunt nevoiţi să-şi cumpere sau să care de la fântâni, chiar şi de la un kilometru, apa de băut. Iar ca să poată spăla rufele, şi-au pus filtre. Altfel, hainele albe devin maron.
Explicaţia este că apa provine din niște puțuri săpate prin 2004, când alimentau doar niște cișmele. Odată cu extinderea rețelei, care a devenit suprasolicitată, situația s-a înrăutățit.
Adrian Popa, viceprimarul oraşului Dolhasca: Avem neplăcere în privinţa distribuirii apei pe reţea datorită faptului că coloana a fost comaltată în anii precedenţi. A fost trecută pe direct, n-a fost băgată prin filtre
Autorităţile au schimbat filtrele, însă degeaba. În alte două sate, care aparțin tot de Dolhasca, apa este curată, însă există alte probleme. Sătui, oamenii au postat filmulețe şi pe internet.
Primarul oraşului recunoaște că nu mai există aviz de la Direcţia de Sănătate Publică pentru apă. Spune însă că are un proiect aprobat pentru a remedia situaţia.
Decebal Isachi, primarul oraşului Dolhasca: În momentul de faţă chiar suntem suntem în procedura întocmirii caietului de sarcini în vederea derulării licitaţiei
Edilul speră ca, într-un an şi jumătate, problema să fie rezolvată.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră