StiriEst
Afumăturile tradiţionale, vândute pentru Revelion pe lista de așteptare

Sărbătorile nu au gust fără afumături pe masă! A trecut Crăciunul, dar vine Revelionul tot cu produse tradiţionale. Şi, desigur, fără conservanţi sau aditivi. Într-un sat din Botoşani, clienţii s-au înscris de acum un an pe lista de aşteptare a unui producător local. Cârnaţi de casă, şuncă şi pastramă afumată, toate ţinute câteva zile în fum, se vând în această perioadă ca pâinea abia scoasă din cuptor.
Lui Ion Pricopie, din Vorona, i s-a dus vestea că face afumături ca pe vremea dacilor. Spune că focul este secretul. Pune doar lemne din pom fructifer, tăiate stinghii şi are grijă să ardă domol două zile la rând, cât slănina şi cârnaţii să prindă culoare arămie şi să se topească în gură.
Vecinii, dar şi cei care au mai cumpărat în trecut de la el, îl sună sau îi bat în poartă. Mulţi fac programare pentru că cererea este mare. Câţiva cârnaţi, o bucată de slănină, o pastramă şi o costiţă afumată costă 60 de lei. Are clienţi care preferă să îi aducă porcul acasă, iar el se ocupă să facă toate bunătăţile.
Comenzile le duce personal acasă, dar le vinde şi la piaţă.
Gospodarul cu căciulă de astrahan şi reţete vechi nu face faţă la atâtea comenzi. În ultimii ani, românii caută tot mai des să cumpere direct de la producătorii locali. Pentru gustul tradiţional sunt dispuşi să plătească mai mult.
De pildă, pastrama costă 50 de lei kilogramul, cârnaţii afumaţi se vând cu 35 de lei kilogramul, iar pentru slănină, clienţii plătesc 15 lei.
Diferenţele faţă de preţurile din hipermarket se observă însă dacă în coş este mâncare pentru mai multe persoane. Cel cu produse tradiţionale poate fi mai scump şi cu 50-100 de lei.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră