Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Prostituție pe față! Unii primari se duc cu ăla care dă mai mult! Edilii fac politică în timpul programului de lucru!

Publicat

in

Știti vorba aia cu femeia ușoară care se prostituează pe câțiva bani, dar pozează în fecioară? Ei cam așa e și cu unii primari PNL recent excluşi din partid sau încă activiști liberali. Se dau mari corecți și jură că sunt cinstiți de parcă alegătorii nu cunosc realitatea și nu știu că pentru politicienii noștri primează propriul interes și mai puțin cel al cetățenilor. 

Dați afară din partidul din care oricum nu prea au făcut parte, primarii PNL se țin de circ. Și îl fac pe bani publici! Nu mai au treabă la primarie, nu mai au investiții de făcut în comune, nu mai au probleme de rezolvat pentru cetățenii pe care îi reprezintă! În timpul serviciului, adică fix în acea perioadă în  care sunt plătiți din bugetul public, răsculații aruncați din PNL, ard gazul de pomană pe la Vaslui. Închiriază săli și susțin conferințe fără rost în care încearcă să explice că ei sunt corecți.

Prostituații au declarat într-o conferinţă de presă, că îndepărtarea lor din rândurile PNL a fost nestatutară, acuzând conducerea organizaţiei liberale de comportament abuziv. 

Acuzaţi că au încălcat în mod sistematic statutul PNL, prin atacurile aduse partidului sau prin participarea la întrunirile altor formaţiuni politice, primarii au afirmat că au fost excluşi din partid fără să fi fost înştiinţaţi anterior şi că cel care nu respectă statutul este chiar liderul PNL Vaslui, Nelu Tătaru. 

‘Tot ceea ce se întâmplă în PNL de doi ani încoace este total anormal. Au fost doar excluderi pe bandă rulantă. Rolul unui preşedinte este să adune, nu să risipească. Din păcate, munca noastră a fost de prisos. Comuna pe care o conduc s-a confruntat în ultimii ani cu o situaţie financiară gravă. Indiferent că la conducerea Guvernului au fost Ponta, Cioloş sau Grindeanu, eu am mers la Bucureşti şi am cerut ajutor. Acum, în ceasul al treisprezecelea, am primit ajutor de la Guvern şi, de aceea, m-au asociat imediat cu PSD sau ALDE. Excluderea noastră s-a făcut într-o şedinţă organizată noaptea, la care nu am avut acces’, a afirmat primarul comunei Şuletea, Ciprian Tamaş. Cei exclusi din PNL au  menţionat că nu au fost anunţați cu privire la şedinţa Biroului Permanent Judeţean al PNL în care s-au decis excluderile, deşi statutul prevede că toţi cei propuşi spre sancţionare trebuie anunţaţi cu cel puţin trei zile înainte de data întrunirii organismului care dezbate cauza lor şi au dreptul să folosească în apărarea lor toate mijloacele de probă.  

Presteaza pentru bani, nimic mai mult! 

La conferinţa de presă au mai participat primarii PNL ai comunelor Vinderei şi Ghergheşti. În mijlocul zilei, au bătut drumul de la capătul județului, cel mai probabil pe banii cetățenilor cu mașinile instituțiilor publice. Ionuț Ghiur și Nixon Ibănescu au lăsat primariile de izbeliște și au venit la Vaslui ca să recunoască și ei că le place prostituția politică și să sustina, de asemenea, că sunt nemulţumiţi de felul în care Nelu Tătaru conduce organizaţia liberală. Ei au spus că se aşteaptă să fie excluşi odată cu această ieşire publică în care şi-au exprimat liber opinia. Edilii au recunoscut că practică prostituția și că au participat la întâlniri ale altor partide politice şi au avut întrevederi cu conducerea social-democrată a Consiliului Judeţean, dar au afirmat că nu intenţionează să candideze din partea altor partide. Presteaza pentru bani, nimic mai mult! Nu se știe ce fac cu banii și asta din cauza ca in comunitatile pe care le conduc este JALE. 

Ei au spus că tensiunile din organizaţia vasluiană a PNL sunt cunoscute de conducerea centrală a partidului, dar că nu există interes pentru rezolvarea situaţiei şi că, cel mai probabil, se aşteaptă rezultatele pe judeţ la alegerile europarlamentare pentru a se decide demiterea lui Tătaru din funcţia de preşedinte. Preşedintele PNL Vaslui, Nelu Tătaru, se plânge și el și spune că prin astfel de acţiuni se doreşte ‘slăbirea’ partidului. 

‘Constatăm că, după alegerile din aprilie 2017, din cadrul Organizaţiei PNL Vaslui, un grup de 3-4 persoane au ales să atace în mod constant şi susţinut partidul, atât din interior, cât şi din exterior. Într-un an electoral 2019, foarte important pentru viitorul politic al României, PNL Vaslui nu mai poate tolera un astfel de comportament în rândul membrilor săi. Considerăm că aceste atacuri au un singur scop, slăbirea organizaţiei PNL Vaslui în detrimentul altor partide politice şi introducerea neîncrederii în rândul membrilor de partid. Asigurăm cetăţenii că în rândul PNL Vaslui există resurse umane valoroase care muncesc zi de zi pentru a schimba în bine, un judeţ cu oameni din ce în ce mai necăjiţi, condus dintotdeauna de PSD’, se arată într-un comunicat de presă transmis de PNL Vaslui. În completarea comunicatului PNL a anexat o fotografie prin care arătă participarea edilului Tamaș Ciprian Robert, precum și a altor primari PNL, la Liga Aleșilor Locali ALDE. Cam așa se face politică în zilele noastre, te duci cu ăla care dă mai mult, ce doctrină, ce devotament față de o formațiune politică? De unde opoziție, de unde legi respectate sau grija pentru cetățean. 

Mihaela SIMA

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.