StiriEst
Contract de 220 de milioane pentru un drum! Buzatu le cere angajatilor de la judet “sa nu fie un bici al lui Dumnezeu”

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, a semnat, miercuri, acordul contractual pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la drumul strategic Bârlad – Laza – Codăeşti. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 6 şi are o valoare totală de peste 220 de milioane de lei, din care aproximativ 213 milioane reprezintă asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene şi a Guvernului României, restul sumei fiind cofinanţată de la bugetul judeţului Vaslui. “Mi-aş dori ca cei din conducerea Consiliului Judeţean să nu fie vreun bici al lui Dumnezeu care să-i urmărească pe proiectanţi, executanţi, diriginţi de şantier, ci pur şi simplu să constate că lucrurile se desfăşoară într-un mod corect, la timp, conform contractului şi fără probleme. De asemenea, sper ca noi să ne putem onora obligaţiile de plată cu foarte mare rapiditate, pentru a nu crea probleme executanţilor. Este un proiect foarte important, discutăm despre o axă rutieră de mari dimensiuni, care în viziunea noastră, viziune care s-a conturat atunci când am început această aplicaţie, avea menirea să deschidă o nouă cale de circulaţie pentru activitatea economică, pentru persoane şi chiar pentru turism, pentru că există în zonă şi câteva obiective turistice importante. Sper că momentul acesta va fi unul bun, norocos pentru noi şi că nu vom întâmpina dificultăţi, sau dacă vom întâmpina dificultăţi în execuţie, atunci să avem cu toţii disponibilitatea să le depăşim”, a declarat preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu. Proiectul va fi implementat de Consiliul Judeţean, în parteneriat cu comunele: Zorleni, Băcani, Alexandru-Vlahuţă, Poieneşti, Laza, Bălteni, Ştefan cel Mare, Zăpodeni, Dăneşti, Codăeşti, Micleşti, traversate de drumul strategic, durata contractelor de proiectare şi execuţie a lucrărilor fiind de de 35 de luni, dintre care cinci luni pentru proiectare şi 30 de luni pentru execuţia efectivă a lucrărilor. Proiectul presupune reabilitarea a peste 80 de kilometri de drum judeţean şi amenajarea de trotuare, piste de biciclete, staţii de transport public poduri şi podeţe şi o trecere la nivel cu calea ferată.
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră