StiriEst
Violența în familie, la cote alarmante! Poliția este în alertă și a emis 17 ordine de protecție în ultima săptămână

Poliţiştii vasluieni au emis un număr de 17 ordine de protecţie provizorii, de la începutul acestui an, a anunţat, joi, şeful Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Petru Perdun.
Acesta a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, noile reglementări potrivit cărora poliţiştii solicitaţi să intervină în cazurile de violenţă domestică pot emite, pe loc, un ordin de protecţie provizoriu, cu valabilitatea de cinci zile, care prevede evacuarea imediată agresorului din locuinţă, fără a se aştepta încuviinţarea unei instanţe de judecată, apreciind că odată cu noile prevederi numărul plângerilor pentru violenţă în familie ar putea creşte.
‘Pentru a preveni anumite acte grave de violenţă domestică, a fost reglementată posibilitatea ca poliţiştii să emită un ordin de protecţie provizoriu. Este un act de urgenţă, pentru preîntâmpinarea unor alte acte de violenţă grave. (…) Foarte important este că poliţiştii pot pătrunde fără acordul proprietarului în orice spaţiu, dacă în actul de sesizare se indică în mod expres că a avut loc sau are loc un act de violenţă domestică, iar cetăţenii trebuie să ştie acest lucru’, a declarat Petru Perdun.
Comisarul a spus că odată cu noile modificări vor apărea o serie de probleme în ceea ce priveşte evacuarea agresorilor.
‘Potrivit legii, agresorii care sunt evacuaţi pot fi duşi în anumite centre rezidenţiale. Dacă în mediul rural există astfel de instituţii, întâmpinăm probleme în mediul rural. Astfel, aceste persoane merg la rude, la apropiaţi’, a subliniat Perdun. El a precizat că ordinele de protecţie provizorii emise la nivelul judeţului Vaslui, de la începutul anului 2019 au fost pentru acte de violenţă fizică şi ameninţări, fiind întocmite un număr de 17 dosare penale pentru loviri şi alte violenţe. Petru Perdun a menţionat că victime ale actelor de violenţă domestică înregistrate anul acesta au fost doar femeile. De altfel, şeful Serviciului de Ordine Publică a subliniat că există foarte puţine cazuri de violenţă în familie în care plângerile să fi venit din partea unor bărbaţi agresaţi de partenere. Totodată, el a afirmat că, din experienţa anilor anteriori, în majoritatea cazurilor de violenţă domestică intervine împăcarea între părţi
Sorin SAIZU
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră