Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Alertă în Văleni! Silviu Avădanei, unul dintre cei 7 violatori, eliberat cu 5 ani mai devreme în baza recursului compensatoriu

Publicat

in

Silviu Avădanei, unul dintre cei șapte tineri din Văleni care au abuzat o fată până la leșin, în noiembrie 2014, a fost eliberat cu 5 ani mai devreme în baza recursului compensatoriu.

Silviu Avădanei este al patrulea membru al grupului de la Văleni, eliberat după ce a făcut mai puţin de jumătate din pedeapsă, el fiind încarcerat în august 2015.

Beneficiind de prevederile legii recursului compensatoriu, tânărul de 25 de ani a fost eliberat, în baza unei decizii a Judecătoriei Vaslui, după doar trei ani de detenţie, deşi mai avea de executat cinci, cu posibilitate de eliberare în 2022.

Trei violatori, eliberaţi după 2 ani

Avădanei a fost condamnat la opt ani de închisoare, deoarece nu și-a recunoscut fapta. Alți trei tineri, condamnați la pedepse mai mici, după ce și-au recunoscut fapta, au fost și ei eliberați condiționat în iunie 2018, ei câștigând peste 200 de zile de libertate fiecare urmare a aplicării recursul comensatoriu. 

Este vorba de Ioan Surleac, inculpatul care a primit pedeapsa cea mai mică (6 de închisoare), și Alin Rotaru şi Bogdan Boicu (condamnaţi la 6 ani şi 4 luni, respectiv 6 ani şi 6 luni).

Vezi 3 imagini în Galerie

Aceștia au câştigat zile de libertate în baza recursului compensatoriu, urmare a condiţiilor grele de detenţie invocate. Iniţial, cei şapte tineri au fost încarceraţi la Penitenciarul Iaşi, unde au executat pedepsele în regim închis. Acolo s-au plâns de condiţiile grele de detenţie. Pentru fiecare 30 de zile petrecute în condiţii precare, deţinuţilor, potrivit legii, li s-au acordat 6 zile ca fiind executate. 

Avădanei, eliberat după trei ani de închisoare

După ce a depus o cerere pentru liberare condiționată, în decembrie 2018, Judecătoria Vaslui i-a aprobat solicitarea, urmare a faptului că a îndeplinit fracţia prevăzută de lege şi a avut „un comportament exemplar”. Iar fracţia a fost îndeplinită datorită zilelor câştigate pentru cazarea în condiţii necorespunzătoare şi pentru activităţile desfăşurate în închisoare.

Şapte tineri din localitatea vasluiană Văleni au fost arestaţi preventiv în luna noiembrie a anului 2014, fiind acuzaţi că au acostat o elevă de 18 ani, care se întorcea de la şcoală, pe care au luat-o cu maşina şi au violat-o timp de mai multe ore.

Ei au fost plasaţi ulterior în arest la domiciliu, puşi sub control judiciar şi arestaţi din nou, în urma reacţiilor din partea societăţii civile, a politicienilor şi a cetăţenilor, care au transmis mesaje de susţinere pentru fata abuzată. 

Cei şapte tineri au primit pedepse cuprinse între 6 şi 10 ani de închisoare pentru fapta comisă.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.