Conecteaza-te cu noi

StiriEst

In Bacau si Neamt continua campania de testare a hepatitei C. Boala se poate vindeca!

Publicat

on

Campania gratuita de testare „Hepatita C se poate vindeca”, demarata in judetele Bacau si Neamt, va continua pana la data de 15 februarie. Incepand cu luna noiembrie 2018,  Asociatia Echitate in  Sanatate a demarat  una dintre cele mai mari campanii gratuite de testare  pentru  depistarea persoanelor purtatoare de virus hepatitic C.  Pana la data de 15 februarie 2019,  vor fi testate peste  100.000 de persoane  cu varsta de peste 18 ani din judetele  Neamt si Bacau, oferindu-le astfel sansa de vindecare  pacientilor depistati in aceste zone. Testarea,  singura  metoda eficienta de a  depista  la timp  si a vindeca Hepatita C

Romania ocupa primul loc in Europa  la numarul total de cazuri de hepatita C,  conform datelor de prevalenta raportate de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Din fericire, in tara noastra sunt disponibile astazi trei scheme de tratament care ofera sansa de vindecare pentru pacientii cu hepatita C,  cu stadiul de fibroza F1, F2, F3 si F4 , ciroza decompensată/compensată și pacienților cu insuficiență renală cronică aflaţi în dializă.

Sanse de vindecare pentru pacientii cu Hepatita C

„Tratamentele actuale au o șansa de vindecare virusologică de peste 90%, aici fiind incluși si pacienții cu diverse comorbidități, diverse genotipuri virale sau cu ciroza hepatica in forme avansate. La pacienții diagnosticati cu hepatita cronica cu virus C, fără comorbidități deosebite, vindecarea virusologică apare la peste 95% dintre pacienți” a declarat asist. univ. dr. Lazar Stefan, sef Sectie Boli Infectioase, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babes”. 

Insa, din pacate,  foarte putini  dintre cei infectati cu virusul hepatitic C (VHC)  stiu ca sufera de aceasta afectiune pentru a se trata.  In lipsa unui screening la nivel national,  hepatita C este depistata rar si intamplator de catre medicii specialisti.

In peste 70% din cazuri infectia acuta nu prezinta simptome, motiv pentru care specialistii au mai denumit Hepatita C  si  „ucigasul tacut”. Un numar foarte ridicat dintre cei infectati cu VHC  dezvolta  de-a lungul timpului ciroza hepatica sau cancer hepatic.  

In lipsa unor campanii de testare, cazurile celor infectati sunt diagnosticate  rar si intamplator de catre medicii specialisti. La nivelul CJAS Neamț există trei spitale publice în care pacienții pot fi monitorizați, cu specialiști de gastroenterologie și de boli infecțioase: în Piatra Neamț, la Târgu Neamț și Roman. Conform legislației în vigoare noi asigurăm atât costurile investigațiilor pacienților care sunt depistați cu Hepatita C, cât și costurile ulterioare necesare terapiei”, a declarat Elena Harpa, președinte CJAS Neamț.

„De la 1 septembrie 2018 este încheiat un nou contract cost-volum-rezultat unde sunt incluse, pe lângă cele 11 centre universitare existente, și centrele de la Pitești și Bacău. Acest lucru vine în sprijinul asiguraților noștri, ai CJAS Bacău, care nu vor mai merge pentru tratatment la Iași, la Galați sau la București. Prin acest contract sunt tratabili acum și bolnavii care au fibroză F1, deci se coboară foarte mult gradul de fibroză ca și criteriu de eligibilitate a pacienților”, a declarat ec. Ion-Marius Savin, președinte-director general la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bacău. Campania se deruleaza prin cabinetele a peste 100 de medici de  familie, carora le-au fost distribuite cu titlu gratuit  testele și materialele consumabile necesare efectuării testării împreună cu materiale informative despre modalitățile de transmitere a virusului hepatitic C, precum și a riscurilor nediagnosticării și tratării la timp a persoanelor infectate.

„Sunt foarte mulți pacienți infectați cu Hepatita C și ne temem că nu-i vom descoperi pe toți. Din acest motiv este foarte important să ne ajutați să-i identificăm și chiar să facem o listă de așteptare, astfel încât să poată fi toţi trataţi”, a explicat prof. dr. Anca Trifan, președinte Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie, în cadrul evenimentului de lansare a campaniei la Piatra Neamț. Aproximativ de 3 din 4 pacienţi infectaţi cu VHC dezvoltă hepatita C cronică, iar perioada  de incubatie poate dura 3-6 luni.  In cadrul acestei campanii, pentru diagnosticarea hepatitei C se realizeaza  testarea preliminara de indentificare a anticorpilor  VHC. In cazul in care, in urma testarii realizate la medicul de familie se obtine un rezutat pozitiv, pacientul va fi directionat  catre  medicul specialist, gastroenterolog sau infectionist,  care va continua investigatiile  pentru a stabili incarcatura virala si  tratamentul potrivit. Hepatita C se transmite prin instrumente medicale neigienizate,  efectuarea tatuajelor, piercingurilor fara igienizare corespunzatoare, utilizarea la comun a obiectelor de igiena personala ( lama de ras, periuta de dinti etc)  si mai rar  pe cale sexuala. De asemenea, e bine de stiut ca  hepatita C NU  se transmite pe cale aeriană (strănut, tuse etc.), prin îmbrăţişare, sărut sau atingere si nici prin intepaturile insectelor.

Sorin SAIZU

StiriEst

Ignatie: “Nu cumva Moldova este izolată, slab dezvoltată, pentru că centrul, probabil, nu valorifică provincia?”

Publicat

on

De catre

Episcopul Ignatie al Husilor a participat la actiunile organizate la Barlad cu ocazia Zilei Unirii.

Nevoia de resuscitare a unui deziderat comun al unioniştilor şi al separatiştilor: Moldova să nu fie marginalizată

– actualitatea Unirii Principatelor Române din 1859 –

Unirea Ţării Româneşti şi Moldovei, din ianuarie 1859, a constituit un moment auroral şi cardinal din istoria dorinţei de unitate şi suveranitate a neamului românesc.

De aceea, considerăm că este „impropriu” să numim Unirea Principatelor Române „unirea cea mică”, pentru că acest eveniment de exprimare verticală şi sacrificială a demnităţii şi unităţii poporului român nu trebuie gândit în cheie comparatistă cu Marea Unire de la 1 decembrie 1918, ci ca o etapă esenţială, constitutivă şi succesivă în concretizarea idealului de unitate naţională. În acest sens, istoricul Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, subliniază faptul că „prin urmările sale, gestul de unire de la 1859 a fost o mare acţiune de voinţă românească şi o împlinire de excepţională importanţă, dătătoare de ton pentru ceea ce avea să vină”.

Întotdeauna, în asemenea momente de profundă evlavie şi gratitudine faţă de spiritul de jertfă al tuturor celor implicaţi în „formarea nucleului statului român modern”, ca să folosesc o sintagmă a aceluiaşi istoric, reflectez la următoarea întrebare: care este relevanţa concretă, pentru noi cei de astăzi, a unui eveniment petrecut acum 161 de ani? Prin ce îşi poate consolida actualitatea? Fără a pătrunde în miezul extrem de contorsionat şi fascinant al evenimentelor premergătoare şi contemporane Unirii din ianuarie 1859, putem afirma, cu suficientă precizie, că atmosfera acelor vremuri era divizată în două: 1. tabăra unionistă, care avea capacitatea de a articula şi de a pune în mişcare „un discurs afirmativ şi autonom în problema identităţii”, axându-se pe elementele comune dintre cele două principate: aceeaşi limbă, aceeaşi confesiune, aceeaşi cultură şi aceleaşi obiceiuri; şi 2. cei din tabăra separatistă sau antiunionistă, care, conform unui cercetător istoric, „au respins proiectul formării unui stat românesc unitar ca o idee nouă, artificială, neprobată şi prin aceasta nesigură (…); în fine, au pledat pentru gradualism în schimbarea politică, descriind unirea şi centralizarea ca schimbări bruşte şi potenţial traumatizante”, punând accent pe diferenţele culturale şi regionale dintre cele două principate. Este evident că tabăra unionistă era mult mai bine organizată şi mult mai numeroasă, punând interesul naţional deasupra confortului individual, de care era puternic afectată partida separatistă. În ciuda acestor diferenţe de abordare între cele două partide, ni se impune, cu destulă pregnanţă, un fapt, poate insuficient exploatat de către istorici: ambele tabere erau preocupate, cu intensă luciditate, de pericolul ca Moldova, prin Unirea Principatelor, să nu fie marginalizată. Intensitatea acestei îngrijorări era diferită în sânul celor două facţiuni: pentru separatişti, a căpătat forma fatalismului profetic, care ulterior s-a dovedit, în parte, adevărat: „Iaşii şi toată Moldova de Sus nu vor fi decât puncte excentrice ale noului stat, interesele lor nu vor fi puse decât în planul doi”, Moldova va fi „pradă unei deprecieri continui a capitalurilor şi a produselor”, iar „contactele comerciale, îmbunătăţirile materiale se vor îndrepta tot mai mult spre capitală”; pentru unionişti, temerile erau ceva mai temperate, dar nu lipsite de legitimitate, de aceea propuneau ca noua capitală să fie undeva la mijlocul ţării, pe Milcov, la Focşani.

Prin urmare, pentru cele două tabere aveau ceva în comun: Moldova să nu fie marginalizată din punct de vedere economic şi din punct de vedere al prestigiului istoric de care s-a bucurat atâtea secole.

În finalul acestor câteva gânduri, pe marginea acestui providenţial moment istoric din existenţa diacronică a poporului român, mă întreb retoric, dar cu puternică însufleţire şi puţină doză de amărăciune: suntem, oare, cu adevărat îngrijoraţi că astăzi temerile celor din ianuarie 1859 par a fi reale? Nu cumva Moldova este izolată, slab dezvoltată economic, pentru că centrul, probabil, nu valorifică provincia? Nu cumva nu ne-am asumat în mod deliberat stigmatul, întemeiat sau mai puţin întemeiat, că Moldova este una dintre zonele sărace şi ne complăcem în această lamentaţie, fără să fim animaţi de importanţa istorică şi simbolică pe care o are această regiune, aşa cum credeau cu atâta tărie actanţii Unirii Principatelor Române? Rogu-vă, dragi bârlădeni, dragi vasluieni, dragi moldoveni, să ne propunem, la modul cât se poate de responsabil şi cu exigenţă vizionară, ca noi, Biserica, elitele, poporul acestui neam, clasa politică, tinerii sau cei mai în vârstă, să devenim fermenţii unei primeniri morale, în care credinţa, dragostea de patrie, munca cinstită şi respectul unuia faţă de celălalt să devină pâinea noastră cea de toate zilele; să devenim artizanii gestionării cât mai corecte a banului public; să fie atrase cât mai multe investiţii; să devenim conştienţi că fără o infrastructură a drumurilor bine pusă la punct, dezvoltarea economică devină imposibilă. Să devenim conştienţi că doar resuscitând dezideratul comun al celor care au fost contemporani cu Unirea Principatelor, Moldova nu va mai fi marginalizată. Aşa să ne ajute Dumnezeu. La mulţi ani”.

Citeste in continuare

StiriEst

Patru masini implicate intr-un accident la Cismeaua Moldovencei FOTO-VIDEO

Publicat

on

De catre

Patru maşini au fost implicate, vineri, într-un accident la ieşirea din municipiul Vaslui, în urma evenimentului o persoană fiind rănită.
„Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit pe DN 15D, în apropiere de Cişmeaua Moldovencei, pentru asigurarea de măsuri PSI şi acordarea îngrijirilor medicale pentru o persoană în urma unui accident rutier. În acest accident au mai fost implicate patru persoane şi patru autoturisme, două dintre acestea fiind staţionate. În urma acestui eveniment rutier a rezultat o victimă, neîncarcerată, care a fost transportată cu o ambulanţă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, un autoturism a încercat să vireze spre stânga, iar altul din spate a intrat în depăşire, între cele două maşini având loc o acroşare, după care cel de-al doilea autoturism a intrat în două maşini staţionate în parcarea unui local din zonă. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări a avut loc accidentul.

Citeste in continuare

StiriEst

SALVATORII! 30 de voluntari se alatura pompierilor pentru a salva vieti

Publicat

on

De catre

Astăzi, 24 ianuarie 2020, de Ziua Unirii, la sediul Detașamentului de Pompieri Bârlad a avut loc ceremonia de înmânare a certificatelor de absolvire pentru cei 30 de voluntari care au finalizat cursul de prim ajutor de bază. “Începând de astăzi, aceștia ni se alătură în activitatea desfășurată la Detașamentul de Pompieri Bârlad. Felicitări și bun venit în echipa salvatorilor!“ se arată într-un comunicat al ISU.

Citeste in continuare

StiriEst

Mica Unire și Marea Horă la Solești. Imagini impresionante cu zeci de participanți FOTO-VIDEO

Publicat

on

De catre

Cu ocazia împlinirii a 161 de ani de la unirea Țării Românești și a Moldovei, Ziua Unirii Principatelor Române a fost marcată la Solești în fața mormântului Elenei Cuza, soția marelui domnitor Alexandru Ioan Cuza. Evenimentul s-a bucurat de o prezență numeroasă. Zeci de copii, alături de cadre didactice, locuitori ai comunei şi autorităţi locale s-au prins într-o  horă. În comuna Soleşti a copilărit Elena Cuza, soţia domnitorului Unirii şi tot aici îşi duce somnul de veci. Născută la Iaşi, Elena Doamna a copilărit la Soleşti şi s-a stins la Piatra Neamţ, lăsând cu limbă de moarte că doreşte să fie îngropată  în pământul străbunilor săi din comuna Soleşti. Este comemorată în fiecare an de autorităţile locale în colaborare cu cadrele didactice de la Şcoala Soleşti şi conducerea Căminului Cultural. Şi anul acesta, la mormântul Elenei Cuza din cadrul complexului mortuar de la Soleşti, a fost ţinută o slujbă de pomenire.

Copiii de la Şcoala Soleşti au prezentat un scurt program de cântece patriotice, iar apoi toţi cei prezenţi s-au prins în hora unirii, aducând astfel un omagiu primului domnitor al Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza şi soţiei sale, Elena Cuza. „Este important să-i implicăm pe copii în astfel de evenimente. Ne tragem din aceste locuri pline de istorie şi iar copiii trebuie să ştie ce reprezintă aceste meleaguri în care îşi au rădăcinile. Când eram student, mergeam la Iaşi şi stăteam câteodată la ocazie, iar cei care mă luau cu maşina mă întrebau „Ştii cine a trăit aici?”, iar eu ştiam şi răspundeam cu mândrie. Acum, ca profesor, e rândul meu să le transmit copiilor că au cu ce se mândri. Îi aduc mereu aici, în locul unde este înmormântată Elena Cuza şi le spun că aici odihneşte o mare doamnă a României. Aceşti copii au o mare şansă, aceea de a trece în fiecare zi prin locuri în care a păşit Elena Doamna, iar menirea noastră e să-i facem să conştientizeze acest privilegiu, să cunoască şi să păstreze în suflet istoria”, a declarat profesorul de religie Ioan Vârlescu. Într-o comună legată indestructibil de personalitatea Doamnei Elena Cuza, femeie „vrednică”, „iubitoare de ţară” şi „la locul ei”, aşa cum o au în gând localnicii din Soleşti, conacul în care aceasta a copilărit, clădire aflată pe lista monumentelor istorice din ţara noastră, se degradează de la un an la altul, iar situaţia sa juridică a împiedicat autorităţile locale să se implice în reabilitare, astfel încât un loc plin de istorie să poată fi redat societăţii.  Oamenii trăiesc cu amărăciunea că fărâma de istorie care îi face să le tresalte inimile s-ar putea risipi.

„Acest conac este un obiectiv cu care noi, soleştenii de mândrim, dar în acelaşi timp de doare sufletul să-l vedem în paragină. În alte locuri, orice colţişor care aminteşte de o personalitate este păstrat, îngrijit, cinstit. Sperăm să vină ziua în care acest conac să fie reparat, să poată fi vizitat”, a spus o localnică din Soleşti. Autorităţile locale se luptă de ani şi ani să găsească cea mai bună cale pentru a rezolva situaţia Conacului Rosetti Solescu şi pentru a readuce la viaţă un loc plin de istorie.

Citeste in continuare

StiriEst

ACCIDENT: O femeie s-a rostogolit cu masina pe sosea- VIDEO

Publicat

on

De catre

Accident în această dimineață în județul Botoșani. O femeie în vârată de 55 de ani s-a răsturnat cu mașina în apropierea localității Trușești.

Autoturismul Dacia Sandero se îndrepta spre Botoșani, iar în pădurea de la Dealu Mare, a pierdut controlul volanului într-o curbă ușoară la dreapta, a intrat în derapaj, după care care s-a dat peste cap pe șosea. Victima a fost preluată de o ambulanță SMURD. 

Roxana O. DURLEA

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est