Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Consiliul Judetean renunta la azilele de batrani

Publicat

in

La Vaslui s-a lansat proiectul ‘Servicii sociale destinate persoanelor adulte cu dizabiltăţi’, în cadrul căruia va fi amenajat un centru de zi şi vor fi construite trei locuinţe sociale pentru persoanele cu handicap, în comuna Găgeşti. Potrivit autorităților de la noi, în cele trei căsuţe protejate vor fi mutate 24 de persoane instituţionalizate în prezent în Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Huşi, în care sunt peste 190 de persoane, proiectul având ca scop dezvoltarea serviciilor alternative de sprijin pentru viaţa independentă şi integrarea în cadrul comunităţii a beneficiarilor, în vederea creşterii gradului de acoperire cu servicii sociale la nivelul judeţului Vaslui. 

Birsa Turism ProfEstetica Cursuri

‘Ne-am propus un program de restructurare, ca să închidem centrul de la Huşi şi să transferăm aproape toţi beneficiarii pe spaţii mult mai mici, în care să le putem acorda îngrijirea de care au nevoie. Vor fi trei căsuţe protejate, în care vor fi cazaţi beneficiari de la Huşi, şi un centru de zi în care vor avea parte de îngrijire şi persoanele din căsuţe, dar şi persoane cu dizabilităţi din comunitate. Comuna Găgeşti este una cu număr mare de persoane cu dizabilităţi’, se arata intr-un comunicat de presa.  Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Ciprian Trifan, a spus că instituţia pe care o reprezintă va continua să se aplece asupra aspectelor de ordin social din judeţ şi va încerca să rezolve, cu sprijinul administraţiilor locale, problema înfiinţării de centre sau locuinţe protejate pentru persoanele cu handicap sau vârstnice. 

Fest Bijuterii Avis Coffee Shop

Proiectul privind amenajarea centrului de zi într-o clădire pusă la dispoziţie de administraţia locală şi construcţia celor trei locuinţe protejate pe un teren oferit, de asemenea, de Primăria Găgeşti, are o valoare de aproximativ 3,5 milioane de lei.  La conferinţa de lansare a proiectului a participat şi o persoană cu dizabilităţi cazată într-o locuinţă protejată amenajată de Direcţia de Asistenţă Socială Vaslui, care a vorbit despre beneficiile traiului într-un astfel de amplasament. Fostă beneficiară a Centrului de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Huşi, aceasta a menţionat că, de când stă într-o locuinţă protejată, are un contact permanent cu comunitatea, participă la munci uşoare şi a învăţat să se gospodărească împreună cu ceilalţi beneficiari cu care împarte casa socială.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.