CMR Case din lemn
Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Guvernul a oferit administraţiilor locale un măr otrăvit

Publicat

on

Primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, acuză Guvernul că, prin proiectul Legii bugetului de stat pe 2019, a oferit administraţiilor locale un ‘măr otrăvit’ şi că, în loc de lapte şi miere, în România este doar ‘fiere’.

El susţine că majorarea de la 43% la 60% a cotei defalcate din impozitul pe venit pentru administraţiile locale concomitent cu creşterea cheltuielilor sociale suportate din bugetele locale va crea deficite financiare majore pentru primării.

‘Am crezut până în ultimul moment că avem parteneri de dialog în Guvern. S-ar părea că nu avem deloc parteneri de dialog, ba, din contră, încearcă să regleze marele probleme care se confruntă bugetul naţional prin bugetele localităţilor. (…) Nu avem posibilitatea să facem un buget fezabil, un buget acoperitor pentru toate problemele pe care le avem. Am primit, ca în povestea cu Albă ca zăpada, un măr otrăvit, care ne-a fost dat dintr-un paner cu mere care ar fi trebuit să însemne creştere economică şi un program de guvernare realizat până în cel mai mic amănunt şi toată lumea trăieşte bine în România, este lapte şi miere. Vă spun că nu este lapte şi miere. Este doar fiere în momentul de faţă’, a afirmat Flutur.

El a precizat că, prin majorarea cotei defalcate din impozitul pe venit, bugetul municipiului Botoşani va creşte de la 43,2 milioane de lei la 60,2 milioane de lei, ceea ce înseamnă un plus de 17 milioane de lei. În schimb, cheltuielile sociale transferate la administraţia locală sunt estimate la 18,49 milioane de lei, ceea ce presupune că municipalitatea va pierde aproximativ 1,5 milioane de lei.

‘Nu numai că speram că o să ne echilibrăm bugetul din sumele din impozitul pe venit. Din contră, luăm mai puţin. Probabil vom reuşi să acoperit cheltuielile pe primele două trimestre şi o bucată din trimestrul al treilea din 2019. În rest … Dumnezeu cu mila’, a precizat Flutur. 

StiriEst

Biserica din Satu Nou se pregateste de sfintire. Au inceput lucrarile de pictura- FOTO

Publicat

on

De catre

Biserica din Satu Nou se pregateste de sfintire! Au inceput lucrarile de pictura la biserica Sf. Dimitrie din Satu Nou, comuna Solesti. Un lacas de cult aparte, biserica poate fi vazuta de toti cei care trec pe drumul national Iasi-Vaslui. In anul 2001, preotii din zona au pus piatra de temelie pentru biserica din Satu Nou, noul lacas de cult fiind finalizat in urma cu doi ani. Pentru lucrarile de pictura mai este insa nevoie de bani. Pana acum, biserica a primit sprijin financiar de la diversi credinciosi si de la Primaria Solesti. Biserica de la Satu Nou urmeaza sa fie sfintita atuncia cand va fi gata pictura. Ridicata in apropierea barajului Solesti, pe o culme de deal, intr-un peisaj mirific, Biserica cu hramul Sf. Mare Mucenic Dimitrie, este o adevarata bijuterie a patrimoniului religios vasluian. 

In articolul

Biserica din Satu Nou se pregateste de sfintire

Citeste in continuare

StiriEst

Inca doi medici infectati cu coronavirus. De unde au luat virusul

Publicat

on

De catre

Inca doi medici infectati cu coronavirus.

Încă doi medici de la Spitalul de Urgență Vaslui au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus. Este vorba despre un chirurg și un medic de la Secția ORL. Potrivit primelor date ale anchetei epidemiologice, cei doi au luat virusul de la alti doi colegi, depistați și ei pozitiv zilele trecute.

Ancheta epidemiologică a Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui este în plină desfășurare. Ieri, 25 de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui au fost testaţi pentru noul coronavirus, iar astăzi alţi 65.

Printre instituţiile publice din Vaslui unde au fost confirmate cazuri COVID -19 se numără Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui (două cazuri) şi Penitenciarul Vaslui (două cazuri). Numărul total al îmbolnăvirilor COVID-19, în judeţul Vaslui, potrivit raportărilor Grupului de Comunicare strategică a ajuns astăzi la 236.

În articolul:

Inca doi medici infectati cu coronavirus

Citeste in continuare

StiriEst

Doi angajati de la ISU au COVID! Masurile care se iau la unitate

Publicat

on

De catre

Doi angajati de la ISU au COVID! La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” al Județului Vaslui sunt doi subofițeri diagnosticați pozitiv SARS-Cov-2 (COVID-19), asimptomatici. Ambii subofițeri sunt de la Detașamentul de pompieri Vaslui.
Primul subofițer confirmat pozitiv a fost contactul soției sale. Aceasta a fost confirmată pozitiv și lucrează la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, la Serviciul financiar. Cel de-al doilea subofițer confirmat pozitiv, este coleg de birou cu primul infectat COVID-19.
În urma anchetei epidemiologice, s-a dispus măsura izolării la domiciliu pentru alți patru subofițeri.
Menționăm faptul că nu a fost afectată capacitatea operativă a unității. De la debutul stării urgență, conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” al Județului Vaslui a luat măsuri speciale de reducere a riscului de infectare cu SARS-Cov-2 (COVID-19).

Astfel, lucrătorii din operativ au fost dispersați prin înființarea unor puncte de lucru temporare. De asemenea s-a dispus realizarea unor trasee de circulație diferite în interiorul subunităților. Dezinfectarea regulată a spațiilor de lucru, distribuirea de măști de protecție și dezinfectanți, precum și obligativitatea de a purta mască de protecție și mănuși în interiorul spațiilor închise.

36 de pacienti COVID si 6 suspecti! Spitalul Barlad anunta starea acestora

36 de pacienți confirmați cu noul coronavirus, se află internați în Spitalul Bârlad. Dintre aceștia, patru sunt asimptomatici, noua au forme ușoare, 16 forme medii, șapte forme severe, din care unul în ATI. Tot la Bârlad mai sunt internați șase suspecți și 113 pacienți noncovid.

În articolul:

Doi angajati de la ISU au COVID!

Citeste in continuare

StiriEst

O fabrica din Vaslui isi inchide portile. Sute de oameni raman pe drumuri

Publicat

on

De catre

O fabrica din Vaslui isi inchide portile. SURSE: SC Pancarprod SRL își închide activitatea începând de pe 15 august. Afectați de această măsură sunt peste 300 salariați care vor rămâne pe drumuri. Pancarprod este cel mai mare angajator din textile din Vaslui care exporta până acum produsele în Franţa. Societatea este pe piață de aproape 25 de ani.

În județul Vaslui cel mai mare angajator rămâne Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui. Aici sunt 2.300 de salariaţi, pentru care statul plăteşte lunar peste două milioane de lei. Pe locul secund în acest top figurând societatea Rulmenţi Bârlad, cu 1.500 de salariaţi.

Pe domenii de activitate, învăţământul are cei mai mulţi salariaţi. Sunt peste 6.500 de cadre didactice angajate, în peste 700 de şcoli.

Următorii angajatori sunt cele patru spitale din judeţ, care însumează aproape 2.500 de salariaţi, inclusiv personal auxiliar.

Cel mai mare angajator din judeţul Vaslui este însă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Media lunară de 2.300 de salariaţi, din care aproximativ 1.500 sunt asistenţi maternali profesionişti.

La nivelul întregului judeţ Vaslui, în mediul privat lucrează mai puţin de 53.000 de salariaţi. Asta în condiţiile în care populaţia judeţului este de aproximativ 450.000 de locuitori.

În articolul

O fabrica din Vaslui isi inchide portile.

Citeste in continuare

StiriEst

Un vasluian cu BMW se joaca cu moartea. Depasiri periculoase la Barlad- VIDEO

Publicat

on

De catre

Şoferul unui BMW a executat două depăşiri absolut halucinante, punând în pericol de moarte atât viaţa sa, cât şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Imaginile, care au fost filmate de camera de bord al unui alt participant la trafic, arată inconştienţa criminală a conducătorului auto cu număr de Vaslui, care se aruncă în faţa morţii fără să-i pese de consecinţe. Evenimentul a avut loc la ieşire din Bârlad.

Doar prezenţa de spirit şi responsabilitatea celorlalţi doi şoferi au făcut ca o tragedie de proporţii să fie evitată, fapt pentru care cei doi şoferi merită toată aprecierea.

“Depăşirile în loc nepermis şi inconştienţa la volan sunt principalele motive pentru accidentele produse pe sosele din Romania”, se arată în postarea de pe Facebook, a celor de la BlueLens.

“Sperăm să se autosesizeze cineva”, a precizat pentru Observator autorul postării.

Sorin SAIZU

În articolul

Un vasluian cu BMW se joaca cu moartea. Depasiri periculoase la Barlad- VIDEO

Citeste in continuare

Atelierul de dinti

Rock FM

CMR London

CMR Vaslui

Donează! Avem nevoie de tine!

Radical Group

Iti place ce vezi?

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est