Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Se întorc acasă să îndure bătaia de joc și birocrația. Au investit într-o afacere, dar supraviețuiesc cu bani din Italia

Publicat

in

În continuare numărul persoanelor care pleacă la muncă peste hotare este crescut. Prea puțini aleg să se întoarcă acasă. România prin politicienii corupți se încăpățânează să își bată joc de cetățenii săi. Cei mai curajoși români se întorc acasă și își deschid propriile afaceri, dar la scurt timp constată că au luat decizia greșită. 

Teodora Bitu, din judeţul Vaslui, s-a întors la sfârşitul lui 2017 în ţară împreună cu soţul său, după 11 ani de muncă în Italia, să facă o afacere cu biscuiţii, după modelul fabricii în care au lucrat în străinătate.

“La începutul anului 2017 am auzit la televizor că poţi primi 44.000 euro prin programul Start-Up Nation pentru a-ţi face o afacere. În vara am venit acasa şi am depus şi noi dosarul, cu gândul să ne facem propriul laborator de biscuiţi acasă. Proiectul a fost acceptat şi ne-am întors în ţară în noiembrie. Cu banii obţinuţi am închiriat un spaţiu în Vaslui, l-am amenajat, am achiziţionat o maşină de făcut biscuiţi, un cuptor, am făcut site-ul şi ne-am calculate salariile pentru doi angajaţi pe şase luni”, spune Teodora Bitu, fondatoarea companiei Oliroby. Cei doi soţi au plecat în Italia în 2006, unde au lucrat la un laborator de biscuiţi cu o tradiţie de peste 30 de ani.

Soții Bitu aveau să constate că acasă pilele, relațiile și răutatea sunt la loc de cinste. 

“Totul a plecat cu 12 ani în urmă când am ajuns în Italia la o  

familie ce deținea un laborator de biscuiți cu o tradiție de peste 30  

de ani.Programul de lucru era între orele 04:00-12:00,dar pentru că locuiam la aproape 60km distanță mă trezeam la ora 02:15 și ajungeam cu 30 minute mai devreme ca să învăț mai repede ceea ce am de făcut.Dupa câteva luni am devenit omul de baza acolo,ajungeam primul la muncă(înainte să învăț eu rețetele și modul de lucru era șeful primul la munca),eu deschideam fabrica și făceam deja primele rețete până când se trezea patronul și venea să mă ajute.Încetul cu încetul am ajuns să am mai multe responsabilități,salariu mai mare,șefii(soț și soție)îmicereau din ce in ce mai multe,să muncesc rapid,perfeect și curat. Cum spuneau ei,începeau să țipe la mine chiar dacă era totul perfect,eram într-un stres continuu,dar știam că mă așteaptă acasă familia și tăceam și făceam cum vroiau ei ,chiar dacă de multe ori era greșit ceea ce voiau ei să fac.

După 11 ani de muncă acolo mă gândeam să plec de la ei ,dar îmi  

era frică pentru că aveam doi copii de crescut.In 2017 am auzit la Pro tv de cei 44000 euro din fondurile europene ce se dădeau prin programul start up națion. În vară am venit acasă și am depus și noi dosarul,printr-o firma de consultanță,cu gândul să ne facem propriul laborator de biscuiți la noi acasa. În noiembrie 2017 mi-am dat demisia și am venit în țară pentru că a fost acceptat proiectul ce se baza pe  producție cu doi angajați și cu o cifră de afacere în primul an de aproape un miliard de lei vechi. Am închiriat un spațiu în Vaslui și l-am amenajat.Bucurie mare pe capul nostru!Cu banii obtinuți am achiziționat o mașină de biscuiți și un cuptor,iar restul erau pentru firma de consultanță,un site și salariile a doi angajați pentru o perioadă de 6 luni.Restul utilajelor,amenajarea spațiului,actele pentru firmă și aprobările necesare pentru a deschide laboratorul au ajuns la aproape 30.000 euro din banii care îi aveam noi. Cu toate că plăteam deja chiria de prin martie(1800 lei/lunar),avizele necesare funcționării laboratorului le-am obținut prin iulie.Bun,acum să începem să căutăm clienții.Am făcut primele trei  tipuri de biscuiți și am fost prin diferite magazine,am vorbit cu diverși distribuitori,le-am arătat produsele noastre și am descoperit o altă problemă!” spune Teodora Bitu.

Pentru că biscuiții vasluienilor sunt făcuți cu materie primă de calitate , respectiv din făină de hrișcă,făină de porumb,făină de alune de pădure și cremă de alune,făină de orz,ovăz,orez(au rețete pentru toate tipurile de cereale) și fără aditivi,conservanți,coloranți acești biscuiți se adresează celor caărora le pasă de sănătate.

“Au un preț mult mai mic față de cei care sunt considerați bio(mie, personal mi se pare o mare prostie și un preț nejustificat de mare a produselor bio),dar puțin mai scumpi față de cei facuți industrial cu tot felul de prostii înăuntru și aduși din afara României.Noi vrem să facem să înțeleagă posibilii clienți că mai bine adaugi doi sau trei lei și cumperi un produs sănătos sau mai bine scazi 7-8 lei și lași moda cu produsele bio și mai cumperi 2-3 produse în plus.Deci ,astfel declienți nu se găsesc în Vaslui sau sunt foarte puțini.Asta au dat de înțeles și distribuitorii locali când ne spuneau “bagă și tu alte prostii în pungile alea să fie ieftine și noi îți umplem  

conturile”.Prețurile pe care noi le-am făcut sunt socotite ca și cum am vinde deja 5000 pachete lunar (la cantitatea asta ar fi un profit de fix doua salarii minime),pe când noi,la momentul actual,ajungem la 100 pachete vândute lunar.

Nu ne considerăm antreprenori, ci o simplă familie care vrea să muncească fără șefi.Dacă am fi fost cu adevarat antreprenori poate ca acum am fi vorbit de o cifră de afaceri de sute de mii de euro” ne povestește Teodora Bitu.

Au investit  în Vaslui, dar trăiesc tot din banii aduși din Italia.

Vasluienii care au ales să se întoarcă trebuie să lupte și cu lipsa celor șapte ani de acasă a vecinilor dar și cu birocrația instituțiilor statului.

“După un an de zile,de când ne-am reîntors în România, eu și familia mea(soț-soție cu doi copii),încă mai aducem bani din Italia în România ca să putem trăi,chiar dacă nu mai lucrăm acolo?

Sau,știți ce mi se spune cel mai frecvent?-“de ce te-ai intors în Vaslui să faci afaceri?Du-te într-un oraș dezvoltat dacă vrei să faci ceva în România!”Dar ei habar nu au că am ales Vasluiul tocmai pentru că este cel mai sărac județ și vreau să ajut la dezvoltarea lui nu numai prin faptul că încerc să aduc bani aici din afara județului,dar am și rude,prieteni,cunoștințe care stau cu ochii pe mine să vadă dacă reușesc să fac eu ceva aici,ca apoi să se întoarcă și ei să facă investiții în România.

Sau,cum vecinii de bloc îmi sparg geamurile la mașină și îmi aruncă pe ea cu tot ce găsesc prin casa-ouă,fructe,legume,chiștoace de țigări de parca sunt un imigrant și am venit aici să le iau ajutoarele sociale.

Sau,cum românii se bat să cumpere de pe rafturile supermarketurilor toate “rahaturile” care ajung din Europa,iar producătorii români se chinuiesc să-și plătească dările la stat pentru că nimeni nu le mai cumpără produsele.

Sau,când cer niște informații de la instituțiile românești și ei îmi zic să mă duc să caut pe internet.Singurul lucru bun e că ,copiii și tinerii(puținii care au rămas)sunt mai civilizați” au mai spus sotii Bitu.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.