Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Criză acută de sânge! Ieşenii sunt aşteptaţi să doneze

Publicat

on

Într-o postare pe Facebook, Centrul Regional de Transfuzie Sanguină îndeamnă populaţia să vină să doneze.  

Stocurile sunt în scădere, iar cererile spitalelor nu pot fi asigurate, după cum a declarat, pentru postul nostru de radio, directorul Centrului de Transfuzii Iaşi, Lavinia Scripcaru:

De vineri, 22 februarie, Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi va desfăşura şi o campanie pentru donarea de sânge, a mai spus directorul instituţiei, Lavinia Scripcaru:

Donarea de sânge este un act voluntar, anonim şi neremunerat.

Pentru a putea deveni donator de sânge, trebuie să îndeplineşti următoarele condiţii:

Să fii cetăţean român cu domiciliul în România sau cetăţean al Uniunii Europene cu reşedinţa în România

Să ai vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani

Să ai greutatea cuprinsă în intervalul 50 – 100kg femeile şi 60 – 110kg bărbaţii

Tensiune arterială sistolică să fie între 10 şi 18mmH

Să nu fi suferit în ultimele luni intervenţii chirurgicale

Femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruală

Să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 24 de ore înaintea donării

Să nu ai/să nu fi avut următoarele:

Afecţiuni cardiovasculare

Afecţiuni ale sistemului nervos central

Tendinţa patologică la sângerare

Afecţiuni ale tractului gastrointestinal

Afecţiuni ale tractului genitourinar

Afecţiuni hematologice

Afecţiuni renale

Afecţiuni metabolice şi endocrine

Afecţiuni ale sistemului respirator

Alergii

Afecţiuni reumatologice şi imunologice

Afecţiuni dermatologice

Intervenţii chirurigicale

Boli profesionale

Boli infecţioase şi parazitare

Afecţiuni maligne

Encefalopatie spongiforma transmisibilă

Înainte de a dona:

Înainte de recoltare poţi consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent, legume, fructe

Fără proteine, grăsimi (lapte, unt, carne, etc)

Nu fuma înainte şi după donare cu o oră

La donare trebuie să te prezinţi cu unul dintre următoarele documente:

Buletin sau carte de identitate, în original

Document provizoriu de identitate, în original

Carnet de conducere eliberat în România, în original

Carte de alegător, în original

Carnet de serviciu, în cazul militarilor

Paşaport, în original

Paşaport, pentru cetăţenii altor state care locuiesc în România de cel puţin un an

Etapele donării:

Informare asupra importanţei sângelui, procesul de donare, beneficiile şi riscurile donării

Selectarea donatorilor – se va avea în vedere siguranţa donatorului şi a pacientului care va primi produsele sanguine

Constituirea unui dosar medico-administrativ (completarea unor documente, atribuirea unui cod de identificare cu caracter unic etc.)

Examen medical (anamneză şi examen clinic)

Control biologic predonare (stabilire grupa sanguină, RH, hemoglobină, glicemie etc.)

Recoltarea de sânge (eprubete-pilot din care se realizează analizele biologice şi alte teste şi sânge destinat obţinerii de produse sanguine pentru transfuzii)

Repaus post-donare timp de 10 minute pentru a se asigura acomodarea organismului cu pierderea de sânge

Cât se donează:

La o donare se recoltează 450 ml – 500 ml de sânge, cantitate ce se reface: ca volum în câteva ore, celular în 2 săptămâni.

Siguranţa donării:

Trusa utilizată pentru fiecare donare este sterilă şi de unică folosinţă.

Nu există riscul contaminării cu HIV sau alte virusuri.

Senzaţia de leşin sau de oboseală după donare este întâlnită rar.

Poţi dona doar dacă starea de sănătate îţi permite şi te simţi bine.

După donare:

Este recomandat să creşti consumul de lichide în primele 24 de ore după donare

Drepturile donatorului:

Să primeşti rezultatele testelor efectuate pe sângele recoltat: RH; grupă sangvină; Hepatita B, C; HIV(SIDA); HTLV (leucemie); VDRL (siffilis); ALT (probe hepatice). Acestea sunt confidenţiale.

La cerere, ai posibilitatea efectuării şi a altor analize gratuite (calcemie, glicemie, transaminaze, colesterol, EKG, radiografie pulmonară). Acestea presupun o nouă recoltare la sediul centrului de transfuzii.

1 zi liberă de la locul de muncă (în cazul angajaţilor cu carte de muncă) sau o zi scutire de frecvenţă pentru elevi, studenţi şi militari, în ziua donării

Decontarea cheltuielilor de transport dacă ai domiciliul sau reşedinţa în altă localitate decât cea în care îşi are sediul instituţia la care se face donarea de sânge

Reducere de 50% la abonamentul pentru transportul în comun (pentru 30 de zile) dacă donarea se face la instituţia de profil din localitatea de domiciliu sau din cea în care donatorul este angajat.

Alocaţie de hrană sub forma tichetelor de masă sau o masă (alimente) post donare la centrul de transfuzii

Să fii informat asupra motivelor excluderii tale de la donare

Frecvenţa donărilor de sânge total nu poate depăşi: 5 donări pe an pentru bărbaţi şi 3 donări pe an pentru femei.

Intervalul între două donări este de cel puţin 8 săptămâni.

Beneficii pentru organism:

Sângele este împrospătat, imunitatea organismului creşte, riscul de paralizie şi accident vascular se reduc cu 30%. Un plus? În urma donării de sânge, rezistenţa organismului la şocuri creşte, astfel că, dacă vei suferi un accident, reacţia organismului îi va ajuta pe medici, acesta fiind deja obişnuit cu pierderea de sânge şi înlocuirea lui. 

Cristian AVRAMESCU

StiriEst

Mascariciul de la PNL! Todor Polak vrea puterea la Vaslui

Publicat

on

De catre

O veche vorba romaneasca spune ca atunci cand tara arde, baba se piaptana. Patruns de adancul inteles al acestui proverb, seful organizatiei municipale a PNL Vaslui, Tudor Polak, s-a gandit sa-l puna in practica fara rezerve, cat mai des posibil. In timp ce treburile prin judetul Vaslui, condus de PSD, scartaie din toate incheieturile, iar liberalii ar trebui sa se gandeasca la lucruri serioase, sa stea de vorba cu cetatenii de la care vor solicita in curand voturile, sa le afle problemele, sa prezinte alternative serioase la actuala guvernare, Tudor Polak prefera sa … se pieptene. Nu a gasit altceva mai bun de facut decat sa trimita presei un comunicat in care sa anunte ceva ce se stia deja. Domul in cauza nu a facut altceva decat sa preia un comunicat de presa intocmit de responsabilii cu imagine partidului la Bucuresti si sa-l trimita presei locale, pe pincipiul multi vad, putini cunosc. A anuntat triumfator in respectivul comunicat, cum s-au spetit liberalii din judetul Vaslui adunand semnaturi pentru sustinerea candidaturii lui Klaus Iohannis. Numai ca, surpriza, Polak este cel mai putin in masura sa vorbeasca despre acest lucru, deoarece din spusele colegilor nu s-a implicat mai deloc pentru campania privind strangerea de semnaturi. Dovada este cortul mereu gol amplasat pe strada Stefan cel Mare (coincidenta!!!) chiar langa covrigaria domnului Polak, unde ii place de fapt liberalului sa-si faca veacul. Gurile rele de prin partid spun ca marele presedinte de organizatie municipala nu a fost deloc pe la activitatile de strangere a semnaturilor, ci si-a gasit cu totul si cu totul alte preocupari. O fi aflat ca nu el va fi candidatul PNL la functia de primar al Vasluiului si s-a gandit ca nu merita sa munceasca pentru partid,  o fi batut palma cu PSD-ul sau pur si simplu nu l-a lasat mamica? Am aflat din surse demne de incredere ca nu-si prea permite sa-i iasa din cuvant, chiar daca e ditamai presedintele.

Mihaela SIMA

Citeste in continuare

StiriEst

Barbat in stare grava la spital in urma unui accident

Publicat

on

De catre

Un barbat in varsta de 63 de ani a ajuns in stare grava la spital. El a fost victima unui accident petrecut pe raza municipiului Vaslui. Evenimentul rutier a avut loc joi la iesirea din Vaslui spre Iasi. Potrivit politistilor, barbatul a efectuat manevra de intoarcere fara sa se asigure si a fost izbit de un alt autoturism.

Citeste in continuare

StiriEst

In orasul condus de PSD oamenii din zona garii au ramas fara apa VIDEO

Publicat

on

De catre

O noua avarie la reteaua de apa din municipiul Vaslui. De aceasta data in zona garii. Sute de familii au ramas joi dimineata fara apa. O conducta s-a spart, iar muncitorii de la AQUAVAS au venit sa remedieze defectiunea. Un crater imens a fost sapat in asfalt, iar imaginile de la fata locului arata cum o cantitate mare de apa a umplut groapa. Nu este pentru prima data cand in zona respectiva apar avarii la reteua de apa. Practic in Cartierul 13 Decembrie si in zona garii sunt inregistrate astfel de incidente aproape in fiecare luna. Cel mai mult de suferit au oamenii care sunt nevoiti sa stea fara apa la robinete si sa plateasca facturi uriase. Este o regula in orasul condus de pesedistul Vasile Paval ca muncitorii de la regia de apa sa strice toate strazile si trotuarele reabilitate , atunci cand apare o avarie. Nimeni nu spune de ce s-a turnat asfalt in multe zone din oras peste vechile conducte. In ultimii ani majoritatea strazilor asfaltate au fost sparte din cauza incompetentei autoritatilor. In reteaua de apa din municipiul Vaslui s-au investit pana acum peste 40 de milioane de euro.


sursa video: Marius Arcaleanu

Citeste in continuare

StiriEst

În decembrie, Vasluiul va avea un punct de transfuzie sanguină. A început achiziția aparaturii medicale

Publicat

on

De catre

Veste bună pentru vasluieni. Până la sfârșitul anului în curs, municipiul Vaslui va avea un punct de transfuzie sanguină, iar oamenii nu vor mai fi nevoiți să facă naveta până la Bârlad pentru a dona sânge. Centrul de la Vaslui vanfu coordonat de Centrul Județean de Transfuzii de la Bârlad.

Luni, 23 septembrie, se deschid ofertele pentru achiziția de aparatură medicală.

E vorba de două scaune de recoltare, cu toate aparatele incluse, și două camere frigorifice pentru păstrarea sângelui.

”În cel mai scurt timp va fi finalizată procedura pentru dotarea punctului cu aparatura necesară pentru buna funcționare. Spațiul este deja amenajat și se află în incinta Ambulatoriului de Specialitate, ce aparține Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui”, a declarat prefectul Eduard-Andrei POPICA.

Citeste in continuare

StiriEst

Batran accidentat mortal de o masina pe DN 24A

Publicat

on

De catre

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a decedat, miercuri noaptea, după ce a fost lovit de un autoturism pe DN 24A, la intersecţia cu un drum judeţean spre comuna Micleşti, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ, Bogdan Gheorghiţă, bărbatul s-a angajat în traversarea drumului fără să se asigure, într-o zonă slab luminată şi a fost acroşat de un autovehicul.

‘Am fost sesizaţi prin apel la numărul de urgenţă 112 chiar de către şoferul care conducea autoturismul şi care a anunţat că a lovit un pieton care a traversat drumul fără să se asigure. Conducătorul auto are 37 de ani, este din judeţul Iaşi şi conducea o maşină înmatriculată în Bucureşti, pe direcţia Vaslui – Iaşi. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

La locul producerii accidentului a intervenit un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, care nu a mai putut face nimic pentru salvarea victimei, fiind constatat decesul.

Bărbatul accidentat era cunoscut cu afecţiuni psihice.

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est