Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Buzatu: „Iohannis are impresia că ne poate prosti pe toți în fiecare zi”

Publicat

on

Președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, critică decizia președintelui Klaus Iohannis de a sesiza Curtea Constituțională pe tema proiectului de buget pe 2019.

„Klaus Iohannis are impresia că ne poate prosti pe toți în fiecare zi. Domnia sa a adoptat această manieră obstrucționistă în care, pas cu pas, încearcă să pună toate piedicile Guvernului actual pentru că nu este de culoarea sa politică și, în aceste condiții, ar dori, în mod subtil, să nu se prindă lumea, să pună toate frânele posibile activității guvernamentale și admnistrației publice locale, astfel încât să apară ideea că singurul tătucă al națiunii care are grijă de cetățenii României este domnul Klaus Iohannis”, a declarat Dumitru Buzatu pentru Digi24.

Liderul social-democrat susține și că activitatea administrațiilor locale este afectată de decizia șefului statului. „Noi investim în momentul acesta pe programele naționale și pe fonduri europene într-un număr masiv, record, de lucrări și facem progrese remarcabile în ceea ce privește drumurile județene, comunale și sătești, în ceea ce privește școlile, în ceea ce privește aducțiunile de apă. De asemenea, avem programe finanțate din fonduri europene care trebuie cofinanțate din bugetele noastre, bugete pe care domnule Klaus Iohannis le întârzie în acest moment”, a declarat Buzatu. Întrebat care va fi reacția PSD la decizia președintelui, liderul PSD Vaslui a răspus: „Mie îmi pare foarte rău pentru că, din păcate, datorită unor considerente, măsura pe care ar trebui să o luăm în acest moment și pe care, de altfel, domnul Iohannis o așteaptă pentru a se autoculpabiliza. Adică, să-l suspendăm. Dar dacă am putea să-l suspendăm definitiv, să nu mai uzeze el de subterfugiile de care a uzat domnul Băsescu pentru a se menține acolo și acum ne dă lecții”.

Buzatu a precizat că „nu vom face asta” (suspendarea lui Klaus Iohannis – n.r.), adăugând „dar, tare mi-aș dori asta”. „Sunt comandamente politice mai înalte care nu ne permit acuma să ne jucăm cu asemenea chestiuni și, din punctul acesta de vedere, probabil că domnul președinte Iohannis este și inconștient dacă își permite totuși să facă lucrul acesta în momentul acesta”, a mai spus Buzatu.

Liderul PSD Vaslui a declarat, ironic, și că președintele Iohannis „accelerează” bugetul prin sesizarea CCR, după ce a reproșat actualei puteri că a întârziat cu prezentarea acestuia.

„Ce pot eu să remarc este că afirmațiile domnului președinte sunt în proporție de 99% mincinoase. Dar nu mincinoase așa, ci minciuni grosolane, cu care încearcă să prostească cetățenii acestei țări”, a mai declarat Dumitru Buzatu pentru Digi24. De asemenea, șeful statului a criticat PSD: pentru spitale regionale nu au bani, dar pentru ei au. „PSD și-a tras bani de 20 de ori mai mult decât anul trecut, pentru asta au bani”, a declarat Iohannis.

Cristian AVRAMESCU

StiriEst

Chinuri groaznice pentru o bunică în spitalul Paşcani: ‘Îi dădeau morfină de trei ori pe zi’

Publicat

on

De catre

Bunica Aurica, o bătrână în vârstă de 88 de ani, dintr-un sat din Iaşi, a ajuns în luna septembrie, la spitalul Paşcani, cu probleme la piciorul stâng.

Cu toate acestea, femeia a ajuns pe picioarele ei la spital, fiind conştientă. Totul s-a întâmplat pe 20 septembrie 2019, atunci când bătrâna a ajuns la spitalul din Paşcani, împreună cu fiul ei.

Medicii au internat-o pe secţia Îngrijiri Paliative, iar starea ei de sănătate s-a deteriorat rapid.

În numai câteva zile, fiul bătrânei a observat că aceasta nu mai vorbea, nu mai mânca, nu mai bea apă, nu mai deschidea ochii şi nu se mai mişca.

După alte câteva zile, fiul a găsit-o pe bunica Aurica într-o stare şi mai gravă, cu numeroase răni deschise pe spate şi pe picioare.

Lăsată să zacă în chinuri pe patul de spital şi sedată de trei ori pe zi

„Erau răni foarte mari, profunde, de i se vedeau oasele, ajunse în putrefacție și mirositoare, toate făcute din cauza îngrijirii necorespunzătoare”, a declarat fiul femeii pentru Libertatea.

Din cauza rănilor foarte grave, cadrele medicale au început să îi administreze morfină de trei ori pe zi.

Fiul a decis să o externeze după ce a văzut rănile deschise şi care intraseră deja în putrefacţie, dar şi faptul că medicii nu făceau altceva decât să o sedeze.

După două săptămâni, bunica Aurica, adusă acasă, a murit în patul ei.

Fiul ei a depus o plângere la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi la care a anexat mai multe fotografii cu mama sa, pe patul de spital, plină de răni neîngrijite.

Conducerea DSP a deschis o anchetă în cazul bătrânei pentru a se stabili dacă femeia a avut parte de îngrijiri medicale sau a fost lăsată să zacă în chinuri pe patul de spital.

Spitalul Paşcani este acelaşi spital în care, în luna noiembrie, unde un copil de şapte ani a murit după ce a fost diagnosticat cu varicelă.

Un control amănunţit a stabilit că spitalul nu era dotat corespunzător, iar medicii şi directorul spitalului au fost amendaţi.

Radu NEAGU

Citeste in continuare

StiriEst

Regele cocainei din Iasi a fost retinut de DIICOT. Avea o viata de lux

Publicat

on

De catre

Interlopul Florin Vais, supranumit „Regele cocainei din Iași”, a fost reținut de procurorii DIICOT la finalul săptămânii trecute, în urma unui flagrant. El a fost surprins în timp ce a primit un colet din Italia, potrivit Ziarul de Iași.

Florin Vais a fost lăsat să îşi aducă marfa cu autocarul şi a fost ridicat imediat ce a pus mâna pe coletul în care se aflau 100 de grame de cocaină în valoare de cel puţin 10.000 de euro.

Bărbatul, supranumit Regele în mediul interlop, deoarece aducea în Iași cea mai pură cocaină, este un apropiat al clanului Corduneanu, conform presei locale.

Florin Vais își desfășura afacerile cu droguri sub paravanul comercializării mașinilor de lux. De altfel, drogurile primite de acesta în pachet se aflau ascunse în piese de autoturisme.

”În noaptea de 7 spre 8 decembrie, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Iaşi, împreună cu procurorii DIICOT Iaşi, au organizat o acţiune de prindere în flagrant a unui bărbat bănuit de trafic de droguri de mare risc. Astfel, un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost surprins în flagrant delict în timp ce ar fi primit un colet care ar fi conţinut droguri de mare risc, provenite din Italia. În vederea documentării activităţii infracţionale a acestuia, la data de 8 decembrie poliţiştii au efectuat cinci percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Iaşi şi Botoşani, iar cinci persoane au fost aduse la audieri. Faţă de bărbatul de 42 de ani, cercetat pentru introducerea în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc, procurorii DIICOT Iaşi au dispus reţinerea pentru 24 de ore. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi de sprijinul poliţiştilor de combatere a criminalităţii organizate din Botoşani şi a jandarmilor din Iaşi“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. Potrivit Ziarul de Iași, Vais deţine mai multe Mercedes-uri şi BMW-uri pe care le folosea în mod re­gulat la transportul coletelor cu droguri, dar și două locuințe de lux în Iași. 

Roxana DURLEA

Citeste in continuare

StiriEst

Un tânăr s-a îndrăgostit de un Bichon pe o stradă din Iaşi, l-a bătut crunt pe proprietar şi a furat câinele

Publicat

on

De catre

Un bărbat din Iaşi se plimba cu căţelul pe stradă, iar la un moment dat de el s-a apropiat un tânăr care l-a rugat să-l lase să mângâie şi el puţin animăluţul, potrivit Observator.ro

Tânărul a luat în braţe bichonul, l-a mângâiat, s-a jucat cu el şi când proprietarul i-a spus că trebuie să plece l-a luat pe om la bătaie până l-a lăsat inconştient, apoi a plecat cu câinele.

Bichon răpit pe o stradă din Iaşi, proprietarul bătut

Stăpânul unui căţel Bichon a ajuns bătut la spital, după ce un tânăr i-a furat câinele pe stradă.

„Polițiștii ieșeni au identificat un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. Acesta a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore. Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au identificat un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Iași, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 27 noiembrie, în timp ce s-ar fi aflat pe raza municipiului Iași, acesta i-ar fi sustras câinele unui bărbat, de 46 de ani, iar pentru a-și asigura scăparea, l-ar fi lovit pe bărbatul de 46 de ani. Prejudiciul a fost recuperat, fiind restituit persoanei vătămate. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 9 decembrie, bărbatul de 36 de ani a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași, citaţi de bzi.ro.

Tânărul îndrăgostit de bichon a fost identificat şi reţinut de poliţişti, apoi arestat preventiv pentru tâlhărie calificată. 

Radu NEAGU

Citeste in continuare

StiriEst

Donaţii pentru copiii defavorizaţi, la turneele de mini-fotbal, în Piatra Neamţ

Publicat

on

De catre

Copiii defavorizaţi vor fi în centrul unei iniţiative care prinde şi în România. La turnee de mini-fotbal, spectatorii sunt rugaţi să arunce pluşuri în teren când se marchează primul gol. Aşa cum se întâmplă şi în sălile de hochei din SUA sau Canada în apropierea unor mari sărbători.

Singura diferenţă este că acolo sunt dispute de hochei, iar la noi se joacă fotbal. Este deja a doua ediţie la Piatra Neamţ, iar copiii care donează sunt tot mai generoşi de la un an la altul.

Zeci de pluşuri au umplut terenul Sălii Sporturilor Ceahlăul din Piatra Neamţ. Jucăriile au fost aduse de acasă de copii şi aruncate direct din tribună la primul gol.

Părinte: Anul trecut am făcut curat între pluşuri şi am venit cu două sacoşe, anul ăsta nu s-a mai îndurat. Şi i-am cumpărat un pluş nou, iar când a venit a zis că vrea şi el şi i-am mai cumpărat unul să-i rămână şi lui.

Pe lângă jucării, copiii au donat şi dulciuri care vor ajunge la un centru de plasament. Pentru 100 de copii defavorizaţi, Moş Crăciun a venit mai devreme.

Irina Bălţătescu, directorul Centrului de plasament: Acţiunile sportive sunt la noi în mod frecvent realizate în cadrul centrului şi faptul că este un eveniment dedicat lor este cu atât mai bine venit în preajma Sărbătorilor de Iarnă.

Practic, acţiunea este pe modelul a ceea ce se petrece în sălile de hochei din SUA sau Canada în apropierea unor mari sărbători, când spectatorii aruncă în teren jucării de pluş care ulterior sunt donate.

Cristian Vornicu, managerul echipei de fotbal în sală „Ceahlăul”: Suntem la a doua ediţie. Acest gen de acţiune tinde să devină tradiţie la Piatra Neamţ. Pornită anul trecut pe vremea aceasta a înregistrat succes de la prima ediţie

Acţiunea „Fotbal cu Jucării pentru copii” va continua în această seară la Roman şi mâine la Târgu Neamţ. Observator.ro

Citeste in continuare

StiriEst

Doi răniţi într-un accident produs de un şofer de 82 de ani în Neamţ

Publicat

on

De catre

Un accident de circulaţie, cu doi răniţi, s-a produs, miercuri, în judeţul Neamţ, pe drumul care leagă localitatea Girov de Turtureşti.

Accidentul, produs pe Drumul Naţional DN15, a fost anunţat la numărul unic de urgenţă 112.

Cum s-a produs accidentul din Neamţ

Autorităţile locale au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.

Într-una dintre maşinile implicate în accident au fost descoperite două persoane rănite, încarcerate.

Victimele au fost extrase dintre fiarele contorsionate şi au primit îngrijiri medicale, însă au refuzat să fie transportate la spital.

Culmea este că ele tocmai îşi cumpăraseră bradul pentru Crăciun.

S-a stabilit că accidentul a fost produs de şoferul din cealaltă maşină, un bărbat de 82 de ani care nu a adaptat viteza la intrarea în curba în care s-a produs accidentul, a pătruns pe contrasens, a lovit o maşină şi a proiectat-o în şanţ.

Adriana ADAM

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est