StiriEst
Iași, cel mai poluat oraş din România. Bucureştiul nu e nici în top 3!

Iaşul este cel mai poluat oraş din România. A reuşit să detroneze chiar şi Capitala. Surprinzător este că Bucureştiul nu e nici măcar în top 3 al celor mai poluate oraşe din ţară. Cel puţin asta arată cel mai recent studiu făcut de o organizaţie elveţiană.
Noul top privind poluarea din marile orașe ale României plasează, aşadar, Iașiul pe primul loc. În clasament, urmează Cluj-Napoca și Brașov. Abia apoi, pe locul al patrulea este Capitala.
La polul opus, pe ultimele locuri, adică cele mai puţin poluate oraşe din România, sunt Constanţa, Brăila şi Galaţi. Şi, totuşi, e o veste ceva mai bună. Studiul făcut de organizația elvețiană care culege date despre calitatea aerului la nivel global, arată că, de fapt, la nivel mondial, poluarea în Romania are un nivel moderat.
Cel puţin la noi, în Iaşi, principalele cauze ale poluării sunt emisiile de dioxid de carbon de la mașini și praful. De nenumărate ori, autoritățile au luat în discuție problema poluării.
Ba chiar au existat şi amenințări cu amenzi uriași de la Uniunea Europeană pentru a reduce poluarea, însă măsurile întârzie să apară.
Cristian AVRAMESCU
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Episcopia Hușilor condamnă ferm comportamentul preotului din Pușcași! A fost declanșată o anchetă
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Bătaie de joc liberală la Pribești: Primărița PNL „aranjează” drumurile cu lut și pietroaie, pe banii oamenilor- FOTO
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Ciupilan a pus cruce spitalului din Huși! Unitatea se închide!? Bolnavii mor cu zile, primarul pasează vina
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
BOR, zguduit din temelii! Episcopul Onilă merge la închisoare, călugarul Jitaru scapă parțial, dar va sta 14 ani și 2 luni în închisoare!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
VIDEO: Hristos a înviat, dar siguranța copiilor a murit. Protopopul din Huși, acuzat că exploatează minori în numele Bisericii
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Împotriva curentului. Episcopul Ignatie și pastorala care demască fățărnicia: despre ipocrizia strecurată chiar și în Biserică
-
Stiri Moldovacu 3 săptămâni in urma
Accident produs de o tânără din Vaslui. Un mort și o femeie mutilată, după o depășire criminală
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
La Pușcași, mila o dau oamenii, nu biserica: Preotul cere taxă pentru înmormântarea unui amărât