StiriEst
Urmărire ca în filme după ce un copil beat a furat o mașină

Un copil în vârstă de 15 ani a fost urmărit ca în filme de Poliția municipiului Fălticeni, după ce s-a îmbătat și a furat o mașină. Minorul s-a ales cu dosar penal. Polițiștii fălticeneni au fost sesizați, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de către un localnic în vârstă de 59 de ani, că persoane necunoscute i-au furat mașina parcată pe strada Ana Ipătescu, în jurul orei 1:15.
O patrulă din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Preutești a observat autoturismul pe raza comunei Hârtop și a somat conducătorul auto să oprească, însă acesta nu a respectat semnalele polițiștilor. Agenții au pornit rapid în urmărirea lui, alertând imediat și celelalte echipaje de poliție.
Șoferul a fost interceptat și pe o stradă din oraș, de către o altă patrulă, însă nici de data aceasta nu a oprit la semnalele luminoase și acustice. Polițiștii au reușit în cele din urmă să-l prindă, după ce i-au blocat mașina.
Minor, beat, fără permis
Nu mică le-a fost mirarea când au descoperit că la volanul autoturismului furat se afla un copil de 15 ani, beat, fără permis auto.
Potrivit ziaruldepenet.ro, întrucât emana halenă alcoolică, minorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „furt în scop de folosință”, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră