Conecteaza-te cu noi

StiriEst

O bătrână din Iaşi s-a sinucis pentru că fiul a mutat-o din casa ei de la curte la bloc, cu chirie

Publicat

on

O bătrână din Iaşi s-a sinucis pentru că fiul ei a mutat-o din casa ei de la curte la bloc, cu chirie. O vecină a găsit-o pe femeie fără suflare în casă şi astfel s-a aflat povestea sfâşietoare a acesteia.

Catinca Ungureanu avea 89 de ani şi locuia de mai mulţi ani în cartierul Podu Roş, din Iaşi, într-un apartament care a fost al fiului ei, dar care ulterior l-a vândut, iar bătrâna plătea acum chirie proprietarului. Femeia locuise la curte, într-o casă din Copou, dar fiul o convinsese să facă schimb şi ea să se mute la bloc. Sâmbătă, după mai multe zile în care bătrâna nu apăruse în cartier şi nici nu răspundea la uşa aprtamentului, o vecină din bloc, care o mai ajuta în casă şi avea cheia a deschiat şi a avut un şoc. A găsit-o pe femeie în cada plină cu apă, fără suflare.

Catinca Ungureanu şi-a pus capăt zilelor, scrie bzi.ro, după ce anunţase de mai multe ori că se va sinucide, sătulă să mai trăiască în nevoi şi în altă casă decât cea pentru care muncise toată viaţa să o iabă. Femeia avea o pensie mică şi plătea 700 de lei chirie în apartamentul unde o mutase fiul ei.

„O cunosteam foarte bine pe doamna Ungureanu, era o femeie foarte de treaba, care se intelegea bine cu toata lumea din scara. Ieseam foarte des impreuna afara, stateam de vorba, era foarte sociabila. Din pacate, s-a intamplat acest lucru care ne-a socat pe toti. Ea ne-a spus de mai multe ori ca are de gand sa-si puna capat zilelor, dar mereu i-am spus sa fie serioasa, ca un om ajuns la varsta ei nu poate sa faca un asemenea lucru.

Avea o problema la un sold si mergea folosind un cadru metalic, se deplasa greu, iar de multe ori imi spunea ca s-a saturat si ca durerile sunt insuportabile. Era foarte suparata pentru ca baiatul ei a mutat-o in urma cu mai multi ani din casa in care a locuit o viata, pe care o avea in Copou. Ea a venit aici, in bloc cu noi, si era iubita de toata lumea.”, a povestit pentru sursa citată vecina care a găsit-o pe bătrână.

„Pe data de 16 martie, in jurul orei 17:53, am fost sesizati prin apel la 112, de catre o femeie din Iasi, in varsta de 33 de ani, cu privire la faptul ca a gasit-o pe vecina sa, in varsta de 89 de ani, decedata in apartament. In acest caz a fost intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de ucidere din culpa si s-a dispus efectuarea necropsiei in vederea stabilirii cauzei decesului”, precizeaza reprezentantii IPJ Iasi.

Miruna BADEA

StiriEst

Iata echipa PNL care preia conducerea Prefecturii Vaslui – FOTO

Publicat

on

De catre

Liberalii vasluieni au reusit in cele din urma sa stabileasca echipa care va prelua conducerea Prefecturii Vaslui. Dosarul viitorului prefect Marius Arcaleanu a fost deja trimis la Bucuresti pentru verificare, iar PNL a ales si persoanele care vor face parte din Cancelarie. Functia de subprefect va fi detinuta in continuare de Mircea Gologan. Surprizele apar la posturile de director de Cancelarie si la cea de purtator de cuvant al Institutiei Prefectului Vaslui. Doua doamne vor fi parasutate de la Husi la Vaslui si evident vor fi nevoite sa faca naveta zilnic. Este vorba despre Adnana Bunescu, o tanara de 28 de ani. Este presedinta Organizatiei de Tineret a PNL. Absolventa a Facultatii de Relatii Economice Internationale, la Bucuresti, Ida Adnana Bunescu este nora lui Seghei Bunescu, proprietarul cramelor Casa de vinuri Huşi. “Se pare ca este greu sa iei in serios o femeie, insa eu vreau sa demonstrez contrariul si indemn cat mai multe femei sa intre în politica si sa lupte”, declara in urma cu doi ani, Adnana Bunescu. Ea va face echipa cu Andreea Chiritoiu, o alta membra a Organizatiei de Tineret din Husi. Chiritoiu va ocupa functia de purtator de cuvant al Institutiei Prefectului. Nimeni nu stie ce pregatire are si ce o recomanda pentru aceasta functie. Andreea Chiritoiu vine din mediul privat, dar la fel, nimeni nu stie care ii sunt realizarile. Un singur lucru este evident: atat Adnana Bunescu cat si Andreea Chiritoiu sunt campioane la lipit afise. In ceea ce il priveste pe viitorul prefect, Marius Arcaleanu, acesta a mai candidat pentru functia de primar al municipiului Vaslui in anul 2012, pe listele PDL si PNL. El a fost si directorul Casei Judetene de Pensii Vaslui, iar in prezent lucreaza in mediul privat si detine si functia de consilier local. Subprefectul Mircea Gologan a venit la Institutia Prefectului Vaslui de la noua Directie Antifrauda Regionala, cu sediul la Suceava, post de pe care a fost detasat ca subprefect al judetului.

Sorin SAIZU

Citeste in continuare

StiriEst

Băcăuan lovit în plin şi aruncat în aer, pe trecerea de pietoni. Momentul impactului, surprins de camere (Video)

Publicat

on

De catre

Imagini înfiorătoare filmate în Bacău. Un bărbat care traversa pe trecerea de pietoni, dar pe culoarea roşie a semaforului, a fost spulberat de o maşină. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă, potrivit Observator.tv

În înregistrare se vede cum omul se angajează în traversarea străzii, deşi alţi pietoni aşteaptă culoarea verde a semaforului.

O maşină opreşte, însă o alta îl loveşte în plin pe bărbat. Impactul, surprins de camerele de supraveghere, a fost atât de puternic încât victima a fost pur şi simplu aruncată în aer. 

Atenţie, imagini cu puternic impact emoţional!

Martorii au sunat la 112, iar la faţa locului a ajuns un echipaj al ambulanţei.

Bărbatul de 59 de ani poate spune că s-a născut a doua oară. El a fost transportat de urgenţă la Spitalul din Bacău, iar medicii spun că a scăpat doar cu un traumatism uşor.

Adriana ADAM

Citeste in continuare

StiriEst

Un bărbat a început să distrugă sala de jocuri, după ce a pierdut o sumă mare la păcănele

Publicat

on

De catre

Un bărbat din Bacău, cu gândul la câştiguri uriaşe şi bani făcuţi fără muncă, a intrat într-o sală de jocuri din Comăneşti şi a început să joace la păcănele. După ce a pierdut totul, până la ultimul leu, bărbatul s-a înfuriat şi a început să distrugă aparatele, potrivit Observator.tv

Angajaţii au sunat la 112, iar în scurt timp au sosit şi jandarmii, care l-au calmat imediat pe jucătorul furios.

Decepţie la păcănele

Un echipaj de jandarmerie a fost sesizat despre faptul că un tânăr pe fondul unor nemulțumiri personale provocate de pierderea unei sume de bani, a lovit cu pumnul și a spart displayul și  ecranul de protecție al unui aparat de jocuri, proprietatea unei sălii de jocuri din localitatea Comănești.

Jandarmii s-au deplasat imediat la faţa locului, unde au identificat  persoana în cauză, iar  în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, persoana fiind condusă la sediul unității în vederea continuării cercetărilor.

Bărbatul riscă închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.  

Citeste in continuare

StiriEst

Vinul fiert, interzis într-un oraş din Marea Britanie

Publicat

on

De catre

Un orăşel britanic interzice vinul fiert! Licoarea pafumată nu mai poate fi vândută în târgurile de Crăciun. Autorităţile locale consideră că vinul fiert încurajează consumul de alcool în aer liber. 

Anul acesta, comercianţii vor primi autorizaţii de vânzare doar pentru ceai sau alte băuturi non-alcoolice. 

Cei care vor încălca ordinul vor fi amendaţi şi îşi vor pierde licenţa de funcţionare. Există, totuşi, unii vânzători care susţin că vor comercializa vin fără alcool. 

Citeste in continuare

StiriEst

Negresti -Anunţ important pentru contribuabilii persoane juridice

Publicat

on

De catre

Conform Hotărârii Consiliului Local Negreşti nr. 88/25.10.2019, contribuabilii persoane juridice sau entităţi fără persoanlitate juridică (persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale, asociaţii, cabinete individuale, fundaţii şi alte entităţi de drept privat) pot beneficia de scutirea la plată a majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor de plată restante la 31.12.2018.

Pot beneficia de scutirile prevăzute în prezenta procedură, contribuabilii care au obligaţii fiscale restante şi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a. a) toate obligaţiile bugetare principale, inclusiv amenzi restante la 31 decembrie 2018, administrate de organul fiscal local, se sting prin orice modalitate prevăzută de lege până la data de 15 decembrie 2019 inclusiv;

b. b) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege toate obligaţiile bugetare principale şi accesorii administrate de organul fiscal local cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 şi 15 decembrie 2019 inclusiv până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;

c. c) contribuabilul să aibă depuse toate declaraţiile prevăzute de Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;

d. d) contribuabilul depune cererea de anulare a accesoriilor, până la data de 15.12.2019 inclusiv, sub sancţiune decăderii, la registratura UAT oraşul Negreşti.

Pentru a beneficia de scutire, contribuabilul depune declaraţiile şi documentele de proprietate în cadrul Serviciului impozite şi taxe, moment în care se verifică concordanţa dintre datele din evidenţa fiscală şi cele înscrise în actele de proprietate/declaraţii şi se eliberează o nota de plată din care rezultă atât creanţele principale restante şi curente scadente ce trebuie achitate cât şi suma ce urmează a fi anulată.

După stingerea debitelor prin orice mijloacele legale de plată, contribuabilul depune cererea pentru acordarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere, până la data de 15.12.2019 inclusiv, sub sancţiune decăderii, la registratura UAT oraşul Negreşti.

Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa Serviciului impozite şi taxe locale din cadrul Primăriei oraşului Negreşti, str. Nicolae Bălcescu, nr. 1, telefon 0235457679.

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est