Gara fără trenuri în care un fost ceferist și-a facut o mini-fermă de păsări

Proastele guvernări și dezinteresul autorităților locale pentru urbea pe care o conduc, îi alungă pe tineri din Huşi. Oraşul nu mai are industrie, nu mai are cinematograf, nu mai are trenuri. În gara închisă de minister zburdă doar găinile şi vântul.

Un fost ceferist și-a încropit o mini-ferma de păsări în gara din Huşi, lângă defuncta remiză de locomotive. Clădirea a cumpărat-o cineva, dar cheia e la el. Are grijă să n-o calce hoţii şi-o foloseşte ca magazie.

Nelu Cărare – ceferist pensionar: Aici, prima dată erau locomotivele cu abur. Până în 1973. Din 1973 au început să vină locomotivele diesel hidraulice.

-Câte locomotive erau aici?

-Erau două locomotive la început, din alea cu abur. După aceea au venit două hidraulice. Mai se repara, ce se putea repara aici. Ce nu… la depoul Iaşi. De şapte ani nicio locomotivă nu mai intră în gara huşenilor. A fost închisă de minister pe motiv de nerentabilitate. Decorul s-a schimbat. Pe vremuri, gara asta, ridicată la 1890, era un furnicar de oameni şi trenuri. Acum, găinile zburdă liniştite printre şine.

Nelu Cărare – ceferist pensionar: 12 echipe eram. În două schimburi. Făceam un servici de 12 cu 24. Tuturor le pare rău. Sigur că da… De exemplu, era într-o perioadă… Era tren Bucureşti – Huşi. Veneau pasagerii frumos, se urcau de aici, ajungeau la Bucureşti. Veneau înapoi, cu Săgeata albastră. Băgase atunci Săgeata albastră. Căldurică, frumos, curăţenie…

Huși, gara fără trenuri

Astăzi, prin bătrâna gară mai trece doar vântul. Dar nici el nu mai opreşte… Suflă în pustiu!

-Pustiu! Pustiu, pustiu… Nu ştim care-i cauza. Poate vor veni alţi guvernanţi mai interesaţi.

Singur pe un peron

Gara nu mai are poartă. Intră cine vrea. Colo şi colo s-a mai furat câte un fier, s-a mai spart un geam. Cişmeaua a secat. Pe zidul din mijloc, „blonda supremă” i-a declarat iubire lui „chinezu”. Dalele sunt ca rebusul, şinele rare. Ce a mai rămas… păzeşte Gelu. 57 de ani. Ceferist cu acte, din garda veche.

Gelu Margarint – ceferistul gării Huşi: În ’90, când am venit eu la gară, erau 116 pe listele de plată.

-116?

-Da. Mişcare, comercial, tracţiune.

-Şi doar dumneavoastră aţi mai rămas?

-Atât!

Gara din Huși, abandonată de stat

Gelu Margarint – ceferistul gării Huşi: E dureros. Chiar puteţi să mă întrebaţi orice, dar e dureros. Au dispărut fabrici, au dispărut combinate… Asta-i nimic. Asta, ce-i aici, e nimic.

-Te văd trist, aşa.

-Păi, normal că… Asta-i situaţia.

Laolaltă cu gara a pierit şi industria Huşilor. Şi parcă nici mândria nu mai e ce-a fost…

-Sunt mijloace de transport acuma… Autobuze, sunt tot felul, din oră-n oră. Dar gara tot gară e! Un oraş cu gară e un oraş mai plin de el, mai plin de sine!

-Pare mai sărac, aşa?

-E destul de sărac…