StiriEst
Doi copii au curăţat singuri o stradă din Vatra Dornei. Reacţia primarului şi ministrului

Vatra Dornei, considerată „Perla Bucovinei”, se transformă pe zi ce trece într-o groapă de gunoi. Acesta poate fi un motiv serios pentru care turiştii au început să evite, aceasta staţiune.
Primarul se plânge de această problemă, care afectează mediul înconjurător, dar spune că nu are, nicio soluţie. Ministrul de resort, în schimb, vine cu promisiuni.
Din loc în loc se înalta munţi de gunoaie însă mulţi trec indiferenţi pe lângă ele. Sătui să vadă asta zi de zi Andrei şi Georgian au renunţat la joacă şi au vrut să dea un exemplu. „Când mergeam spre şcoală, vedeam foarte multe gunoaie. Am şi animale de companie şi nu vreau să sufere. Ceilalţi au zis: de ce să strâng, când puteam să mă joc.”
Primarul din Vatra Dornei e depăşit de situaţie
Daniel Frăţilă, tatăl copiilor: „Îmi place unde locuiesc, dar oraşul nu arată cum ar trebui să arate. Vin maşini încărcate cu gunoaie şi aruncă pe albia râului. Am anunţat şi poliţia”.
„Au zis: mama, noi vrem nişte saci pentru că vrem să strângem gunoaiele. Nu ne-am aşteptat să ia o aşa amploare. Dar dacă prin acest lucru îi facem pe oameni să înţeleagă că facem ceva bun, sper să fie”, spune mama copiilor.
Primarul din Vatra Dornei admite că este depăşit de situaţie. Cu o infrastructură la pământ, şi fără un program funcţional pentru deşeuri, Vatra Dornei este ocolită de turişti, se plânge tocmai edilul.
Ilie Boncheş, primar Vatra Dornei: „După o iarnă frumoasă, primăvara a descoperit toate evenimentele neplăcute. Avem probleme mari cu deşeurile. Avem zeci de kilometri neasfaltati în ultimii 30 de ani. Cu cartiere întregi cu gropi şi plombele sărite. Fără o lucrare de bază, nu putem vorbi de alte pretenţii într-o staţiune de interes naţional.”
Reacţia ministrului Mediului
Aflată într-o vizită în zonă, Graţiela Gavrilescu, ministrul mediului, i-a felicitat pe cei doi fraţi. Nu a avut însă aceeaşi reacţie când a fost întrebată de proiectele Ministerului pe care îl conduce. “Proiectele multe sunt fazate, multe nu au început să funcţioneze. De aceea, în România, nu funcţionează decât 9 proiecte- Suntem într-o staţiune turistică de interes naţional. Nu, nu îmi place ce am văzut. Lucrurile astea se văd în multe judeţe din ţară”, spune ministrul.
Autorităţile locale spun că au depus mai multe proiecte ca să obţină fonduri europene, pentru a schimba complet faţa staţiunii. Când…rămâne de văzut.
Mihaela SIMA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră