Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Pericol pe drumul care leaga Bacau de Piatra Neamt

Publicat

in

Tot mai multe poduri din România s-au transformat în pericole pentru şoferi şi pietoni. O astfel de construcţie, de pe drumul care leagă Bacău de Piatra Neamţ, se dezmembrează bucată cu bucată. Nu mai are unul din trotoarele pentru pietoni şi nici balustradă. În timp ce localnicii sunt speriaţi, drumarii sunt relaxaţi. Podul e solid, spun ei.

Sute de şoferi şi pietoni îşi pun zilnic viaţa în pericol atunci când trec pe podul care abia mai stă în picioare. Pe una din părţi, balustrada nu mai există, iar trotuarul pentru pietoni a dispărut. Din loc în loc prin găurile construcţiei se vede apa. Localnicii spun că podul se dezmembrează de la zi la zi. 

Localnicii spun că “au început să cadă bucăţi una după alta. Jumătate din el unde e dus, se macină înspre stradă dedesubt. Până nu va cădea cu totul să se ducă maşini jos nu vine nimeni să-l facă”.

Un pod dintre Bacău şi Piatra Neamţ, în pericol de prăbuşire

Podul este constuit acum şase decenii şi de patru ani a început să cedeze. 

Şi aşa a rămas de atunci. Doar o plasa colorată şi un indicator care  îi avertizează pe pietoni că pe partea aceea de pod nu se trece.

Oamenii spun că drumarii vin din când în când şi mai cârpesc ici colo. 

Podul este în administrarea Companiei Naţionale de Drumuri. Reprezentanţii CNAIR dau asigurări că podul e stabil şi promit că anul acesta vor demara licitaţia pentru reparaţii.

Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: Acest pod nu are probleme de instabilitate, de infrastructură, tocmai de aceea nici nu am instituit acolo restricţii de tonaj. Structura podului în sine e solidă şi stabilă 

Cârpelile sunt la ordinea zilei

8 poduri din judeţul Bacău sunt în pericol să se prăbușească. Cel mai vechi este de pe vremea Regelui Carol al II-lea.

Cârpelile par a fi o soluţie şi în restul ţării. În ultimul an, Podul Constanţa din Bucureşti a tot fost cosmetizat cu ipsos, deşi trebuia să intre în reparaţii capitale.

Situaţia este jalnică şi pe căile ferate. Bucăţi din podul de la Ploieşti s-au prăbuşit cu puţin timp înainte ca un tren să treacă pe sub el.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.