StiriEst
Cum se apara Gabriela Cretu si ce ii raspund alegatorii!“Nu-i nimic! Ei(vasluienii)ma votează, nu e nicio problema.”
Sunt sute de mesaje pe retele de socializare dupa ce un post national a prezentat un reportaj facut in judetul Vaslui. Reportajul ii are in centrul atentiei pe membrii familie Buzatu: tata, mama si fiu. Dupa acest reportaj, atat pe pagina oficiala de facebook a PSD Vaslui, dar si pe cea a senatoarei Gabriela Cretu au inceput sa curga mesajele! Parlamentarul vasluian a postat de asemenea o captura pe de telefon cu cateva cifre care ar indica investitii istorice in zona noastra.
“Postez aceste informații pentru cei care pretind că le pasă de vasluieni deși nu-i respecta măcar atât încât să-și dea seama că aceștia sunt oameni inteligenți și decenți! Oameni care muncesc și trăiesc civilizat, chiar dacă nu s-au născut în cea mai dotată cu resurse zonă a țării! Cu excepția resursei umane, se înțelege, care e de calitate!!!
Și, mai ales, vasluienii sunt oameni care s-au saturat sa fie luați drept țintă de orice neavenit în mod nemeritat! Cifrele de mai jos reprezintă investițiile în Vaslui din fonduri guvernamentale, din 2016 încoace. Cele mai mari din ultimii 30 de ani! Nu sunt incluse fondurile europene atrase! Nici investițiile realizate cu resurse locale!”- Gabriela Cretu, senator PSD.

Reactiile oamenilor nu au intarziat sa apara.
“Puteți înșira cifre și statistici goale de conținut pentru cine nu a văzut cu ochii lui. Ar trebui să vă fie rușine! Este de departe cea mai săracă regiune din Europa, iar atitudinea dvs este oricum doar responsabilă nu. Cei mai multi oameni traiesc exact ca acum un secol. Jenant!” -George Nastase
“Tanti asta are probleme cu mansarda! Doamne, mare-i grădina… “Corina Iacob
“Pe acești oameni i-am votat,sa ne reprezinte, Rușine mare” -Simona Burlacu
“Mă scuzați ,dar mă trec toate stările când am văzut scenele cu nesimțită aia de senatoare PSD.Asta vor sa ii tina la limita subzistenței ptr a ii manevra că pe niște păpuși….RUSINE PSD,rușine noua tuturor daca nu ieșim la vot” -Marius Jan
“Un profesor universitar de la ULB Sibiu a întrebat de ce nu se infiinteaza un centru universitar la Vaslui. Cei mai buni studenti pe care ii au sunt din județul Vaslui. Oare de ce nu se vrea un centru universitar in Vaslui? Asta ar însemna educație, lucru ce nu se doreste. Analfabetismul si saracia sunt mai benefice pentru guvernanți!”-Bahnareanu Simona
“Familia Buzatu&Cretu ar trebui exclusa din orice functie si sa returneze banii luati atatia amar de ani din functii publice,fara a ridica un deget.
Nu stiu cum a stat Cretu in functie atatia ani,fiindca are un comportament extrem de deviant si sfidator.
O clica de borfasi”-Ciuculan Viorica
“Decât „Polul sărăciei” Vasluiul este mai degrabă rodul ignoranței clasei politice românești, fără ca vreun partid politic să fie exceptat de răspundere pentru situația județului. Nemernicii, actuali sau foști, ar trebui să plătească pentru ignoranța lor cât mai curând și nu doar politic” -Laurentiu Tesu
“O populatie saraca si fara educatie poate fi manipulata!Asta se aplica din plin la Vaslui.
Pariem care va fi rezultatul urmatorului vot?
Cei care nu sunt simpatizantii lor si ar putea schimba ceva sunt peste hotare si nu participa!
Trist, dezamagitor” -Catalina Todirica
“Stau și ma întreb, cine l-a votat pe urmașul vostru? V-ați votat între voi și v-ați însușit tot ce ați putut și ați distrus județul. Sunteți niște nenorociți. Ați luat pământurile județului de la oameni și vi le-ați însușit și nici măcar nu le da-ți oamenilor produsele. Rușine!”- Mirela Damian
“Am urmărit cîteva dintre postările d-voastră, doamnă lăsați-i pe alții să vă laude ori v-au murit lăudatorii?”-Doina Lapusneanu
Trei sferturi din suprafața funciară a județului e teren arabil, iar asta ar trebui să fie o bogăție exploatată. Șeful Consiliului Județean a înțeles și are afaceri cu cereale. La fel și fiul său.
Fondurile europene abia aștepta să vină la Vaslui, doar că primarii nu prea știu cum să le atragă. Există însă și excepții care pot servi drept lecție.
Vasluiul a rămas tot timpul în urmă la capitolul investiții, iar cei vinovați sunt cei care au condus județul, orașele și comunele. La Vaslui familia Buzatu a fost timpul la putere. Dumitru Buzatu. Politician, fermier, șef de consiliu, șef de filiala PSD.
Dumitru Buzatu e și tatăl unui politican mai tânăr, Tudor Buzatu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Europene condus de deputatul de Vaslui Ana Birchall.
Tudor Buzatu e și fiul Gabrielei Crețu, soția lui Dumitru Buzatu, senator de Vaslui, pe care am vizitat-o la Parlament. Am întrebat-o ce inițiative legislative a avut pentru a ajuta oamenii care au trimis-o în Parlament.
Gabriela Crețu, senator: “Eu sunt profesor de științe social-politice și încerc să-i învăț pe oamenii care lucrează în presă să nu întrebe lucruri irelevante.”
Insistăm să ne spună totuși aceste lucruri considerate de ea irelevante.
Gabriela Crețu, senator: “Ca senator de Vaslui, pentru acești oameni am susținut și am reușit să aducem investiții de 90 de milioane de lei noi.”
Gabriela Crețu vorbește de investiții de 19 milioane de euro într-un județ care are nevoie de mult mai mult. E în Parlament din 2004, a fost și europarlamentar. Este profesoară, dar și autoarea mai multor cărți, între care amintim “Femei din toate limbile, uniți-vă!” și “Femeile sunt de vină!”.

În serviciul cetățenilor care au trimis-o acolo ar trebui să fie doamna senator, care a plecat fără să ne spună nimic concret. Senatorii și deputații sunt reprezetanții cetățenilor în Parlament și au obligația să muncească pentru ei și tot lor să le răspundă.
Ne reîntoarcem la președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu. El este cel care administrează județul și care ar fi trebuit să-l scoată din sărăcie.
În strategia de dezvoltare a județului Vaslui, lansată în 2012, când Buzatu era în conducerea Consiliului, se dorea creșterea cu 15% a numărului de întreprinderi mici și mijlocii.
În 2015, procurorii DNA au descins în biroul lui Buzatu și în centrul de afaceri condus de fiul sau pentru că existau suspiciuni de delapidare a fondurilor europene, într-o proiect de reabilitare a sistemului de canalizare.
În ultimii 30, de ani Dumitru Buzatu a fost bugetar. Ba parlamentar, ba președinte sau vicepreședinte de Consiliu Județean. Potrivit declarației de avere, deține un apartament, o casă, despre care vasluienii spune că e o vila frumoasă aflată în cea mai selecta zona, și un spațiu comercial. Mai deține împreună cu soția, Gabriela Crețu, peste 100.000 de metri pătrați de terenuri, mare parte agricole. O barcă cu motor și două autoturisme mai sunt trecute în declarația de avere.
Și fiul sau deține o fermă construită cu bani europeni. După preluarea funcției de secretar de stat, Tudor Buzatu s-a autosuspendat din funcția de administrator al fermei.
Peste 75% din suprafața fondului funciar o reprezintă terenurile agricole, iar jumătate dintre locuitorii de la sate au între 15 și 59 de ani. Așadar, loc de investit ar fi. Mai greu e cu mâna de lucru, care deși e tânără, nu vrea să muncescă.
Terenuri sunt, există și oameni care vor să-l exploateze eficient.
500 de km de drumuri din pământ
Problema e că infrastructura proastă face de multe ori imposibil accesul la ele. Încă există 500 de kilomentri de drumuri de pământ, iar 300 de kilometri de drumuri județene care leagă Vasluiul de localitățile vecine, așteaptă asfalt. Anul trecut oamnii din Tăcuta au protestat pe drumurile pline de gropi și apă.
Un alt drum devenit celebru e cel din comuna Bogdana, unde primarul a asfaltat până în marginea unei alunecări de teren, astfel că nu poate fi folosit.
Paula Herlo: “Promisiunile s-au prăbușit în fața alegătorilor, care nu mai au nicio speranță, în vreme ce prăpastia dintre ei și cei aleși să-i conducă e din ce în ce mai mare.”
Potrivit BNR, în Vaslui există doar 98 de milioane de euro investiții străine. Infim, dacă ne uităm la premiant, județul Timiș, care a atras investiții de 3,5 miliarde de euro. În Vaslui sunt 10.000 de șomeri în plată la aproape 50.000 de angajați și cam tot atâția plecați peste granițe.
În satele din Vaslui cresc 80.000 de copii. Care dacă nu vor avea educație, vor menține cercul vicios al sărăciei. Vor deveni asistatii de mâine fără așteptări și fără viitor.

Reacția senatoarei Gabriela Crețu când i se cere să explice vasluienilor de ce o votează
Senatoarea Gabriela Creţu, soția lui Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean din Vaslui a avut o reacţie nervoasă în urma unor întrebări din partea echipei Pro TV, în cadrul unui reportaj România, te iubesc!.
Întrebată ce inițiative legislative a avut pentru a ajuta oamenii care au trimis-o în Parlament, senatoarea a cerut echipei ProTV să iasă afară din biroul ei.
Gabriela Crețu, senator: “Eu sunt profesor de științe social-politice și încerc să-i învăț pe oamenii care lucrează în presă să nu întrebe lucruri care nu au relevanță.”
Insistăm să ne spună totuși aceste lucruri considerate de ea irelevante.
Gabriela Crețu, senator: “ De exemplu, ca senator de Vaslui, pentru acești oameni am susținut și am reușit să aducem investiții de… 90 de milioane de lei noi.”
Gabriela Crețu, senator: ”Dacă aveţi obsesii vă rog frumos….. noi construim acum un spital excepţional la Vaslui…. Eu cred că nu ştiţi cu cine vorbiţi… Ieșiți afară!. Nu am de ce să vă dau explicații!”
Reporter: ”Nu vreţi să le explicaţi vasluienilor pentru ce vă votează…”
Gabriela Crețu, senator: ”Nu-i nimic! Ei mă votează, nu e nicio problemă.”
Gabriela Crețu, senator: ”Nu mă tem de servicii da!”
Stirile PRO TV
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
După Pelin, Nane. IPJ Vaslui, un inspectorat bântuit de ghinion?
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Episcopia Hușilor condamnă ferm comportamentul preotului din Pușcași! A fost declanșată o anchetă
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Bătaie de joc liberală la Pribești: Primărița PNL „aranjează” drumurile cu lut și pietroaie, pe banii oamenilor- FOTO
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Ciupilan a pus cruce spitalului din Huși! Unitatea se închide!? Bolnavii mor cu zile, primarul pasează vina
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
BOR, zguduit din temelii! Episcopul Onilă merge la închisoare, călugarul Jitaru scapă parțial, dar va sta 14 ani și 2 luni în închisoare!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
VIDEO: Hristos a înviat, dar siguranța copiilor a murit. Protopopul din Huși, acuzat că exploatează minori în numele Bisericii
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Împotriva curentului. Episcopul Ignatie și pastorala care demască fățărnicia: despre ipocrizia strecurată chiar și în Biserică
-
Stiri Moldovacu 3 săptămâni in urma
Accident produs de o tânără din Vaslui. Un mort și o femeie mutilată, după o depășire criminală