Conecteaza-te cu noi

StiriEst

“Vreau să mănânc paine și o bucată de ciocolată, nu am băut niciodată suc!”

Publicat

on

Ionel Stoian, un preot dintr-un sat sărac din judeţul Vaslui, este un adevărat colac de salvare pentru familiile nevoiaşe. Celor care  nimeni nu le deschide usa le ofera alinare, iar săracilor le oferă ajutoare ori de cât ori este posibil. Periodic hrăneşte zeci de copii din fondurile sale, dar şi din donaţiile strânse de la credincioşi.

Satul Hârsova se află în comuna Delești. Este un adevărat capăt de lume, unde trăiesc în jur de 400 de familii. Aici, la parohia Sfinților Împărați Constantin și Elena- Hârsova, slujeşte părintele Stoian. A venit pe aceste meleaguri în urmă cu mulți ani şi s-a dedicat total carităţii. Preotul şi soţia lui au mobilizat sute de persoane de-a lungul anilor, pentru a uşura viaţa oamenilor din Hârsova. 

Parohia părintelui Stoian nu este foarte mare, câteva sute de persoane, multe văduve sau văduvi, iar ceilalți, oameni nevoiaşi. „Din anul 2000 slujesc aici. Avem multe familii greu încercate. Iar cea mai mare problemă este sărăcia. Eu mă refer la sărăcia materială, nu la cea spirituală, pentru că dacă ar fi fost o sărăcie duhovnicească, n-aş fi putut face nimic cu o mână de oameni pe care-i am eu aici. Suntem puțini, iar problemele sunt multe“, spune preotul Ionel Stoian. 

Românii sărbătoresc Paştele peste câteva zile. Chinuţi de lipsuri, zeci de copii din localitatea Hârsova, nici nu au îndraznit să viseze la o minune pentru ei de sărbători. Și totuși ea nu s-a lăsat așteptată. Preotul Ionel Stoian și soția sa alături de oameni inimoşi, au reușit să le îndeplinească micuţilor dorințele. Cu modestie, copiii povestesc că părinții lor abia reușesc să le pună o pâine pe masă. 

“Nu am baut niciodată suc, nu stiu ce gust are!”

Micuții și-au găsit refugiul în credință. La biserică, părintele Ionel Stoian, cel care i-a botezat pe prichindeii din sat, le-a venit în sprijin. Slujitorul Domnului a inițiat o campanie pe o rețea de socializare: “Imbraca un copil de Paste!” Camapania a avut un succes mare, iar în ziua de Florii copiii și-au primit darurile. Biserica s-a umplut de pachete, donatii ale oamenilor cu suflet mare care au raspuns apelului de ajutor. O fetita isi asteapta cu nerabdare randul. Stie sigur ca parintele Stoian a pregatit si pentru ea un dar. “De cand am vazut apelul parintelui am spus ca trebuie sa ma implic, sa ajut. Le-am povestit si altor oameni despre aceasta campanie si toti au spus la unison ca vor sa se implice. Ti se rupe inima cand vezi acesti copii. Fetita aceasta mai are acasa si alti frati. A venit la mine si m-a strans tare in brate. Se bucura cand ne vede, are nevoie de afectiune. Mi-a spus ca nu a baut niciodata suc. Acum toti pleaca acasa bucurosi”, a spus Aurina Stirbu, una dintre perosanele care au raspuns afirmativ la apelul parintelui Stoian. 

“Vreau sa mananc paine si o bucata de ciocolata”

Ianis are 8 ani! Este un pui de om cu un destin greu incercat. A trecut prin multe greutati in primii ani din viata. Alearga prin curtea bisericii si vrea sa ajute. Cara pachete, aseaza jucariile. La un moment dat vede o sacosa mare, iar parintele ii spune ca este a lui. Copilul ramane nemiscat cateva secunde. “Toata asta e a mea, sigur e a mea toata? Va multumesc!” spune copilul. 

O alta fetita se uita cu ochii in lacrimi la muntele de jucarii din plus adunate din donatii. “Nu am acasa jucarii, imi doresc sa primesc si eu una. Un catelus din plus am vazut acolo. Paine vreau sa mananc si ciocolata”, spune copila. 

Părintele Ionel Stoian spune că oamenii, deşi sunt săraci material, sunt sufletişti şi încearcă să-i ajute cu ce au pe cei mai încercaţi. Şi de aici a plecat întreaga sa misiune caritabilă, adaugă parohul.

Problema copiilor care suferă din cauza sărăciei a fost prioritatea, spune Ionel Stoian. A început să-i cunoscă şi să-i ajute cu mâncare, haine, ce-şi putea permite din ceea ce strângea la biserică. La început au fost doar câţiva copii ajutaţi. Iar apoi numărul lor a crescut, mai ales că misiunea preotului a început să fie cunoscută în tot judeţul şi chiar în ţară și în străinătate. “Am vrut sa ajut un copil de Paste. Nu ai cum sa ramai nepasator atunci cand vezi aceste suflete nevinovate. Este o bucurie imensa sa le vezi zambetul pe fata. Stiu ca este mic gestul nostru in comparatie cu nevoile lor zilnice, dar daca fiecare om ar dona macar o paine, cat de putin din ce are el, lucrurile s-ar schimba”, a spus Nadia Duluman. 

Numărul copiilor hrăniţi şi îmbrăcaţi de părintele Stoian, cu ajutorul credincioşilor, a ajuns la aproximativ 40

„I-am văzut la biserică, erau necăjiţi, cu probleme. Am discutat cu ei, încerc să îi aduc aproape. Le ascult problemele, discut cu părinții. Unii adulți au probleme cu alcoolul, căutăm să îi învățăm pe copii că nu aceasta este calea, ei trebuie să meargă la școală și cu puțin ajutor și încredere în Dumnezeu soarta lor se poate schimba. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al oamenilor cu suflet mare, am reuşit să le oferim o rază de speranţă. Este greu și pentru noi, dar uităm de oboseală, uităm de toate greutățile atunci când le vedem zâmbetul pe față. Nu am cuvinte să le mulțumesc tuturor oamenilor care ne-au trimis donațiile lor“, spune preotul din Hârsova. 

„Asta este misiunea noastră“

Preotul Stoian a intervenit şi pentru a limita abuzurile în familie, pentru a alina suferinţa mamelor şi copiilor. Încearcă să medieze, să sfătuiască şi să ajute. Deseori este văzut prin sat din poartă în poartă, discutând cu oamenii. „Încercăm să îi ajutăm pe toate planurile. Aceasta este misiunea niastră ca preoți. Eu doar îmi fac datoria în faţa lui Dumnezeu şi în faţa semenilor. Preoţia înseamnă jerftă. Să te jertfeşti pentru cei din jur, să fii blând ,dar mai ales milostiv. Fiindcă fără milostenie nu există iubire“, conchide preotul.

StiriEst

Barbat in stare grava dupa ce i-a luat foc garsoniera- VIDEO

Publicat

on

De catre

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta într-o garsonieră aflată la etajul al patrulea al unui imobil situat pe strada Metalurgiei. În locuință a fost găsit proprietarul garsonierei, care se afla în stare de inconștiență, era intoxicat cu monoxid de carbon și suferise arsuri. Victima, o persoană de sex masculin cu n vârstă de aproximativ 44 ani a primit primele îngrijiri medicale la bordul ambulanței de terapie intensivă mobilă (TIM), după care a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Vaslui, fiind diagnosticată cu arsuri de gradele II și III pe aproximativ 12% din suprafața corpului. De asemenea, victima a fost diagnosticată cu arsuri ale căilor aeriene superioare. Acum victima este conștientă, dar în stare de șoc. Întrucât victima are arsuri la nivelul feței și ale căilor respiratorii, în scurt timp va fi transferat la o unitate medicală specializată în tratamentul arsurilor din municipiul Iași.

Citeste in continuare

StiriEst

Sportiv din Gura Humorului, arestat pentru trafic de etnobotanice

Publicat

on

De catre

Membrii unei grupări care se ocupa cu traficul de etnobotanice au fost arestaţi în Gura Humorului din Suceava.

Liderul grupării, potrivit procurorilor DIICOT, era Marcel Manoliu, cunoscut şi ca Marcel Strong Talanu, un împătimit al concursurilor de tip Strongman.

În referatul de la dosar, oamenii legii au arătat că Marcel Manoliu, soţia lui şi alţi doi indivizi au constituit un grup infracţional care se ocupa cu vânzrea etnobotanicelor.

Marcel Manoliu se pare că începuse să comită şi acte de violenţă asupra clienţilor chiar şi asupra unuia dintre partenerii săi. Mai mult decât atât individul este acuzat şi de tentativă de viol asupra unui minor.

Marcel Manoliu a mai fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare petnru tentativă de omor asupra unui agent de pază.

Citeste in continuare

StiriEst

Pompierii care i-au găsit pe cei patru frăţiori arşi în casă, plâng de mila micuţilor: „Speram să-i găsim în viaţă”

Publicat

on

De catre

Pompierii care i-au căutat şi găsit pe cei patru frăţiori arşi de vii în casă, joi seara, au plâns pentru fiecare dintre micuţi. Cătălin şi Cosmin, doi dintre salvatori, şi ei la rândul lor părinţi, vor trăi cu imaginea acestei nenorociri toată viaţa. 

Militarii care au intervenit la Timişoara au plâns pentru fiecare dintre cei patru fraţi găsiţi carbonizaţi în casă.

Plutonier major Cătălin Temelie are 30 de ani, şi, de 2 luni, este tatăl unei fetiţe. 

De un deceniu lucrează ca pompier, iar joi seară el a fost cel care a folosit camera cu termoviziune pentru a-i căuta pe copii. Tot el i-a găsit morţi pe doi dintre copii. 

„Când am urcat în maşina de intervenţie şi am auzit că este vorba despre copii, speram să îi găsim în viaţă. Am intrat în casă cu toată dorinţa de a salva pe cineva. Toţi eram acolo dornici să salvăm. Ne doream să nu găsim nimic. A fost foarte urât acel sentiment când mergi şi nu vezi nimic, doar pipăi şi calci pe ceva. E crunt sentimentul când nu ştii pe ce calci. Nu doresc nimănui să simtă ce am simţit noi când i-am găsit. Eu am găsit primele două victime. E foarte trist, dureros. Oricât ai fi de tare, îţi rămâne acea imagine în cap”, a declarat Cătălin.

„Toţi speram să nu fie în acea cameră”

Cosmin Hîș, plutonier adjutant șef, are şi el un băiat de 12 ani. 

A început să plângă de mila celor patru fraţiori, în timp ce povestea cum a decurs intervenţia:

„Din momentul apelului, am fost informaţi că este posibil să fie patru copii blocaţi în acel imobil. S-a plecat cu toate forţele de intervenţie şi, pe drum, toţi speram şi ne doream să fi ieşit din apartament, să fi fost doar o alarmă falsă. Nu ştiam vârsta copiilor, ştiam doar că sunt copii. Toţi speram să nu fie în acea cameră”.

Cătălin şi Cosmin, pompieri cu experienţă, nu vor uita niciodată imaginile cumplite pe care le-au văzut în seara de 15 ianuarie.

Alexandra avea 6 ani, Andrei – 4 ani, Antonia împlinise chiar ieri 2 ani, iar Adrian avea doar 4 luni. Cei patru fraţi au murit arşi de vii după ce casa lor din Timişoara a fost cuprinsă de flăcări. Părinţii nu erau acasă, cei patru copii fiind lăsaţi în grija fratelui cel mare, de 14 ani. De altfel, el a fost singurul care a supravieţuit infernului.

Citeste in continuare

StiriEst

Câini împuşcaţi fără milă dintr-o maşină, în Iaşi. Şoferul a scos puşca pe geam şi a tras

Publicat

on

De catre

Doi câini aflaţi în curtea unei case din localitatea Belceşti, Iaşi, au fost împuşcaţi fără milă de un individ necunoscut care a oprit maşina, a scos puşca şi a tras. Stăpânul animalelor susţine că este vorba despre o răzbunare.

Totul a început când proprietarul celor doi câini a sunat cu disperare la numărul unic de urgenţă 112, ca să reclame că şi-a găsit un câine pe câmp, împușcat.

La faţa locului au ajuns poliţiştii, care au găsit doi câini împușcați, din fericire vii. 

Şoferul a scos arma şi a împuşcat mortal doi câini

Aseară, o mașină cu farurile stinse a trecut prin faţa casei bărbatului, a scos puşca şi i-a împuşcat pe cei doi câini aflați în curtea casei. Din păcate, animalele au murit. 

La această oră, poliţiştii fac cercetări pentru a-l identifica pe cel care a comis grozăvia.

În utlima perioadă, cazurile de cruzime împotriva animalelor sunt tot mai numeroase.

Citeste in continuare

StiriEst

Elevă răpită de la şcoală şi vândută unui primar pentru 100 de lei

Publicat

on

De catre

O elevă din Iaşi a fost răpită de la o şcoală şi dusă în biroul primarului Damian Butnariu din Mogoşeşti-Siret, acolo unde a fost batjocorită pentru 100 de lei.

Totul a ieşit la iveală, după ce primarul a fost audiat în faţa instanţei în dosarul unui proxenet din Paşcani care a racolat şi profitat de mai multe fete, inclusiv minore, pe care le-a obligat să se prostitueze.

Edilul din Mogoşeşti-Siret a recunoscut că a plătit 100 de lei pentru a întreţine relaţii normale şi orale cu eleva de 17 ani, ce fusese răpită de la şcoală de proxenet, dar şi o altă fată, în acelaşi timp, în anul 2007.

În acest dosar, proxenetul Adrian Buduroi a fost condamnat la 15 ani de închisoare, însă decizia nu este definitivă, iar procesul continuă la Curtea de Apel Iaşi, notează ziaruldeiasi.ro.

Potrivit rechizitoriului, dar şi propriei declaraţii date în faţa judecătorilor, primarul Damian Butnariu (PNL) a întreţinut relaţii cu cele două fete de 17 ani în toamna anului 2007, în biroul său.

La acea vreme, proxenetul Adrian Buduroi a aşteptat-o pe una dintre fete să iasă de la şcoală, apoi a ameninţat-o cu moartea, a urcat-o în maşina sa şi a dus-o, împreună cu altă fată de 17 ani, în Mogoşeşti-Siret, la sediul primăriei.

Acolo, cele două fete minore au fost duse în biroul primarului şi obligate să întreţină relaţii intime cu edilul.

„Martorul Butnariu Damian a confirmat faptul că, în cursul lunii septembrie a anului 2007, a întreţinut raporturi sexuale orale în sediul primăriei cu numita B.G.A. şi cu persoana vătămată M.D.I., care i-au fost aduse de către inculpatul Buduroi Adrian, plătindu-i inculpatului, pentru serviciile sexuale prestate de cele două tinere, suma de 100 sau 150 lei”, se arată în motivarea sentinţei de condamnare de la Tribunalul Iaşi, de pe 31 mai 2019.

Citeste in continuare

Populare

Copyright © 2017 Stiri Est