StiriEst
Scandal la miting. Au fost trimisi jandarmi din alte judete. Buzatu: “I-am instruit pe oamenii nostri cum sa actioneze”
Mai multi jandarmi de la Iași, Bacău și Constanța au fost trimisi la Iasi pentru mitingul lui Liviu Dragnea. Centrul Iașului este împărțit în doua de garduri. Pesedistii întra în țarc cu biletul de ordine. Ceilalți înjura pe după gard. In zona centrala au fost vazuti multi indivizi cu fete dubioase. Oamenii se injura intre ei si se huiduie. Jandarmii vor sa evacueze din piata persoanele care huiduie PSD. La Iasi sunt si cateva sute de vasluieni in frunte cu liderul local al social democratilor. Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat că îşi doreşte ca mitingul regional organizat joi de PSD la Iaşi să fie lipsit de incidente şi le-a transmis celor care au anunţat anumite contramanifestaţii că astfel de întâlniri electorale trebuie să se defăşoare ‘într-un climat de ordine şi respect reciproc’.
‘Eu sper ca toţi cei care se deplasează la Iaşi, pe care i-am şi instruit direct sau indirect, prin intermediul reprezentanţilor noştri în teritoriu, să aibă o conduită corectă, disciplinată şi să contribuie la menţinerea ordinii publice pe timpul acestei manifestaţii. Celor care ne tot ameninţă cu contramanifestaţii, le-am transmis că noi nu participăm la niciun fel de miting sau adunare a opoziţiei. Nu dorim să provocăm turbulenţe, violenţe şi alte lucruri. Mitingurile sunt acţiuni de promovare a formaţiunilor politice, pe care cred că trebuie să le desfăşurăm într-un climat de ordine şi respect reciproc’, a declarat Dumitru Buzatu. Referindu-se la anumite jigniri care le-au fost aduse unor susţinători care au participat la acţiunile PSD, Buzatu le-a transmis reprezentanţilor opoziţiei că aceşti oameni nu trebuie culpabilizaţi, ci trataţi cu respect.
‘Este o greşeală din partea unor partide politice şi a unor lideri politici să culpabilizeze în permanenţă pe aceia care nu sunt de aceeaşi părere cu ei. Sigur, am fost foarte elegant când am spus că doar culpabilizează. Sper că vom avea înţelepciunea să ne adresăm politicos şi respectuos unii altora, pentru că dinamica forţelor politice care acced la guvernare şi care constituie majorităţi parlamentare într-o democraţie ne arată că oricine poate face parte din această majoritate şi de aceea, eu cred că trebuie să fim foarte atenţi atunci când tratăm minorităţile, dar şi majorităţile’, a mai spus liderul PSD Vaslui. Dumitru Buzatu a mai arătat că s-a decis organizarea unui miting de amploare al PSD la Iaşi pentru că acest oraş are o importanţă simbolică pentru toată regiunea Moldovei şi este ‘centrul vieţii spirituale, politice şi economice a regiunii’.
-
Știri Vasluicu 5 zile in urmaScandal de proporții la SJU Vaslui: un angajat al spitalului divulgă pe Facebook date medicale despre pacienți
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaMĂCEL DE PAȘTE LA NEGREȘTI! Topoare, cuțite și bâte între două familii: 7 inculpați AU AJUNS DUPĂ GRATII
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaLiliana Trifan, dată afară din funcția călduță de la Gaz Est. Confidenta lui Barbu rămâne fără leafa primită cadou de la șeful ei
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaBani publici pe „lecții de dans”: protejatul lui Trifan, Mathias Ichim, în anchetă penală. Primari PSD, obligați să dea explicații
-
Știri Vasluicu 5 zile in urmaDescoperire macabră la Trestiana: bărbat de 76 de ani găsit mort în râul Bârlad
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaBătaie în fața clubului Bliss: cinci tineri din Codăești au pus la pământ un vasluian și au ajuns în arest la domiciliu
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urmaAndrei Șerban, noul prefect al Vasluiului. Gafă la primul colegiu prefectural: a confundat Ziua Veteranilor cu Ziua Eroilor
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma”Vulturul” Moșailov- implicat într-un accident! Două mașini avariate, o șoferiță a rămas fără permis -FOTO





