Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Unde sunt opozantii PSD? Viorica Dăncilă a fost aplaudată in curtea Spitalului Vaslui VIDEO

Publicat

in

Premierul Vorica Dăncilă, a declarat, marţi, cu ocazia unei vizite la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, că guvernul pe care îl conduce a alocat cei mai mulţi bani pentru sănătate şi că în continuare se au în vedere investiţii, 

‘Vizităm astăzi Spitalul Vaslui pentru a vedea modul în care s-au implementat proiectele pe fonduri europene, modul în care s-au folosit fondurile guvernamentale şi bineînţeles, nu în ultimul rând, fondurile care au venit de la Consiliul Judeţean Vaslui. Ne bucurăm să vedem (…) că au fost folosite complementar fondurile europene, fondurile proprii şi fondurile guvernamentale, că există o echipă sudată, care efectiv a pus foarte mult suflet şi vrea să dezvolte în continuare spitalul judeţean din Vaslui şi faptul că şi pe viitor îşi doresc să construiască, astfel încât pacienţii din această zonă să aibă condiţii cât mai bune. Le-am spus medicilor, personalului din spital, că Guvernul a alocat cea mai mare sumă pentru sănătate şi că au toată deschiderea pentru dotare, astfel încât să vorbim despre aparatură bună, să vorbim despre construcţii care sunt necesare, despre condiţii cât mai bune pentru pacienţi, pentru că, în fond, în centrul tuturor acestor lucruri se află pacientul şi modul în care este tratat pacientul’, a afirmat Viorica Dăncilă. La rândul său, Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a vorbit despre continuarea investiţiilor din domeniul sănătăţii. ‘Astăzi, DSP Vaslui a primit fila de buget pentru spitalele din judeţ, respectiv 19,2 milioane de lei, pentru echipamente medicale în Spitalul Judeţean Vaslui, Spitalul Bârlad. Asta arată preocuparea Guvernului pentru a dezvolta şi a diversifica serviciile medicale pe care spitalele le oferă populaţiei’, a declarat Sorina Pintea. Premierul Viorica Dăncilă efectuează o vizită de lucru în judeţul Vaslui. Aceasta a avut o întâlnire cu autorităţile locale la Primăria municipiului Vaslui, după care a vizita Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, unde a discuta cu conducerea unităţii şi cu cadrele medicale. Unitatea sanitară a fost recent reabilitată în cadrul unui amplu proiect finanţat cu fonduri europene şi are în derulare o serie de investiţii privind construcţia unui ambulator de specialitate, amenajarea unui heliport pentru aterizarea elicopterelor SMURD, reabilitarea şi extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe şi amenajarea unui compartiment pentru spitalizare de zi. Dăncilă se va deplasa la Bârlad, unde va vizita Spitalul de Urgenţă ‘Elena Beldiman’ şi două unităţi şcolare, după care va merge în comuna Hoceni şi în municipiul Huşi. Primul ministru va reveni în municipiul reşedinţă, unde are o programată o întâlnire cu primarii din judeţ. La intrarea în unitatea sanitara, pe stradă, patru tineri cu pancarte au strigat lozinci împotriva Guvernului Dăncilă, unul dintre ei a vrut să se pună în fața mașinii, dar a fost oprit de politie! La plecarea de la spital vasluienii s-au ingramadit să facă poze și au aplaudat-o pe Viorica Dăncilă.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.